din “Cartea cea mare a Alcoolicilor Anonimi”

Poate veti crede ca am descris un caz extrem. Pentru noi nu este nimic exagerat, deoarece acest mod de a gandi ne-a caracterizat pe fiecare dintre noi. Poate ca uneori am reflectat asupra consecintelor ceva mai mult decat a facut-o Jim. Dar intodeauna aparea acel straniu fenomen mintal in care, paralel cu un rationament sanatos, exista inevitabil cate o ridicola scuza aberanta, care sa ne justifice primul pahar. Gandirea sanatoasa nu reusea sa ne tina sub control. Ideea smintita iesea invingatoare. A doua zi, ne intrebam serios si sincer cum de se putuse intampla asa ceva.

In unele situatii, ne-am imbatat intentionat, gasind justificari in faptul ca eram nervosi, maniosi, ingrijorati, deprimati, gelosi etc. Dar chiar si cu asemenea scuze initiale, ne vedem obligati sa admitem ca justificarile noastre pentru a ne imbata erau produsul unei minti smintite, daca luam in considerare ce urma invariabil. Acum intelegem ca, nici in clipa in care ne apucam de baut dinadins, nu doar accidental, nu ne gandeam de loc serios la consecintele gestului nostru.

Comportamentul nostru in fata primului pahar este tot atat de absurd si de neinteles, precum acela al unui om care, de exemplu, ar avea pasiunea de a traversa carosabilul in plin trafic, gasind placere in a sari in calea masinilor aflate in viteza. In ciuda oricaror atentionari prietenesti, aceasta ramane distractia lui cativa ani de zile. Pana aici, l-am putea eticheta drept un nerod, cu idei stranii despre distractii.

Apoi, norocul il paraseste si este accidentat usor de cateva ori, consecutiv. Daca ar fi un om normal, ne-am astepta sa se astampere. Dimpotriva, el continua, este lovit din nou si se alege acum cu capul spart. In prima saptamana de dupa externarea de la ortopedie, un tramvai in viteza ii fractureaza un brat. Promite ca s-a lasat definitiv de traverastul strazii prin trafic, dar  doar la cateva saptamani dupa aceea, isi rupe ambele picioare.

Acest comportament persista de-a lungul mai multor ani, iar el face continuu promisiuni ca va fi mai prudent sau ca nu va mai iesi de loc in strada. In cele din urma, nu mai poate lucra, sotia baga divort iar el ramane de batjocura lumii. Incearca, prin toate metodele cunoscute, sa-si scoata ideea traversatului prin trafic. Cere sa fie internat intr-un azil, cu speranta ca se va indrepta. Dar, in ziua externarii, alearga in fata masinii pompierilor care ii fractureaza spinarea. Numai un nebun poate face asa ceva,  nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website