Intr-unul dintre momentele de varf ale Noului Testament, Ioan ne spuna ca Isus a plans la mormantul prietenului  sau, Lazar. Fiul lui Dumnezeu, care stia ca il va invia din morti pe prietenul Sau, a trebuit totusi sa simta durerea pierderii. Isus intelege ceea ce simtim atunci cand am pierdut ceva. In momentul in care ne aflam, suferim pentru rani pe care le putem identifica cu usurinta, cum ar fi bataile, abuzurile, ocarile si minciunile. Adesea, trebuie sa identificam pierderi de care nu ne aducem  aminte la modul constient: un parinte care nu era niciodata prezent, sau faptul ca am fost neglijati sau uitati.

„3. Caci si noi eram altadata fara minte, neascultatori, rataciti, robiti de tot felul de pofte si de placeri, traind in rautate si in pizma, vrednici sa fim urati si urandu-ne unii pe altii.

4. Dar, cand s-a aratat bunatatea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, si dragostea Lui de oameni,

5. El ne-a mantuit, nu pentru faptele facute de noi in neprihanire, ci pentru indurarea Lui, prin spalarea nasterii din nou si prin innoirea facuta de Duhul Sfant,

6. pe care L-a varsat din belsug peste noi, prin Isus Hristos, Mantuitorul nostru;

7. pentru ca, odata socotiti neprihaniti prin harul Lui, sa ne facem, in nadejde, mostenitori ai vietii vesnice.” (Tit 3:3-7)

Pavel ne da in aceste versete o descriere, deloc placuta, a acelora dintre noi care nu Il cunoastem pe Dumnezeu. El nu are nici o ezitare in a-i descrie pe aceia care iau decizii prosteti si traiesc o viata numai pentru ei insisi. Mai departe, in versetul 4, Pavel foloseste un cuvant foarte important: DAR. Poate ca starea noastra, atunci cand am fost departe de Dumnezeu,  a fost dintre cele mai ingrozitoare, poate ca ne rusinam de noi insine de cate ori recunoasteam felul in care traiam, DAR Dumnzeu ne-a iubit si ne iubeste suficient de mult pentru a ajunge la noi prin Fiul Sau Isus Hristos, sa ne salveze si sa ne schimbe vietile.

„Fara minte, neascultatori, rataciti, robiti de tot felul de pofte si de placeri, traind in rautate si in pizma, vrednici sa fim urati si urandu-ne unii pe altii” – oricare dintre noi ne putem regasi in cel putin una dintre aceste descrieri. Nu numai dependentii, dar si noi codependentii, care incercam sa controlam comportamentul unei alte persoane.

Vestea cea mare este ca Dumnezeu nu ne cere sa ne curatam de aceste lucruri pe care le facem, inainte de a veni la El. Nu, noi mergem inaintea Lui ca niste oameni franti si plini de nevoi, asa cum suntem. Noi suntem o mizerie totala, dar El este cel care ne curateste. Noi ratacim pe cai gresite, dar El este cel care ne indreapta spre directia cea buna. Venim inaintea Sa asa cum suntem, iar El ne schimba din interiorul nostru catre exterior.

Este fundamental important pentru noi sa intelegem  ca „El ne-a mantuit, nu pentru faptele facute de noi in neprihanire, ci pentru indurarea Lui”. Pentru ca daca nu ar fi fost iubirea Sa si mila Sa, nici unul dintre noi nu am fi fost demni de a afla tovarasia Lui.

Doamne, pe mine aceste cuvinte ma umplu de speranta! Iti multumesc ca ma primesti asa cum sunt, si nu trebuie sa ma spal inainte de toate faptele mele.

Ioan ne spune ” Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar.” (Ioan 1: 14). Aceste doua trasaturi se echilibreaza, se tempereaza si se sporesc una prin cealalta. Harul singur ar fi doar  sentimentalism si condescendenta, iar adevarul singur ar fi dur si acuzator. Dar, adevarul nevoii noastre disperate de schimbare este ingemanat cu uimitorul har al lui Dumnezeu de a ne iubi si in momentele noastre cele mei proaste. Aceasta este masura caracterului lui Isus. De aceea, noi ne incredem ca trecand prin pasul 2 ne vom redobandi sanatatea noastra mentala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website