<<Imi ridic capul. Ce vrea sa spuna?

„Da-mi-l mie. Maine. La groapa de gunoi. Mi-l vei aduce?”  El sterge, cu degetele sale, o dara umeda de murdarie de pe obrazul meu si se ridica. „Vineri. La groapa de gunoi.”

Mult dupa ce el a plecat, eu sunt inca in acelasi loc, reluand in minte scena petrecuta, reatingandu-mi obrazul. Vocea sa imi persista in urechi; invitatia sa  revine mereu si mereu. Incerc sa-mi scot din  minte cuvintele sale, dar nu pot. De unde stia el tot ceea ce stia? Si, cum a putut sa cunoasca toate acestea si sa ramana bland ? Amintirea s-a asezat pe canapeaua sufletului meu, neinvitata dar atat de bine-venita.

In noaptea aceea, somnul mi-a adus vise varatice. O fata tanara, sub cerul senin, cu norisori pufosi, jucandu-se printre florile salbatice. Visam ca alergam cu bratele larg deschise, mangaind corole de floarea-soarelui … Am visat oameni fericiti, care incarcau aerul cu rasete si speranta.

Dar, cand m-am trezit, cerul era tot innegurat, cu nori densi si josi, iar strazile intunecate. La picioarele patului, zace sacul meu de gunoi. Il arunc pe umeri si ies din apartament; cobor scarile jos in strada noroioasa.

Este vineri.

Ma opresc pentru o clipa, gandindu-ma. Ma intreb oare ce a vrut sa spuna, si  daca chiar a vorbit serios. Suspin. Cu un mic dram de speranta, ma indrept spre marginea orasului. Si altii merg cu mine in aceeasi directie. Omul de langa mine miroase a alcool. A dormit multe nopti la rand in costumul de pe el. Inaintea mea merge o adolescenta. Ma grabesc sa o prind din urma. Inainte de a apuca sa o intreb, ea imi raspunde: „Manie.  Sunt furioasa pe tatal meu. Sunt furioasa pe mama mea. M-am saturat de atat furie. El mi-a promis ca mi-o va lua.” Face un semn catre sacul ei.  „Ma duc sa il dau.”

Dau din cap catre ea, si ne continuam drumul impreuna.

Groapa de gunoi este practic un deal plin de gunoaie – hartie, maturi rupte si masini ruginite. Cand ajungem in apropierea dealului, vedem ca este un sir lung de oameni pana la varf. Sute de oameni sunt inaintea noastra. Fiecare asteapta in liniste, ametit de ceea ce aude – un strigat, un racnet strapuns de durere ramane suspendat in aer pentru un timp, intrerup de un horcait. Apoi, strigatul se reia.

Al lui.

Pe masura ce ne apropiem, intelegem ce se intampla. El ingenuncheza inaintea fiecaruia, arata catre sac, facand in acelasi timp o cerere si apoi o rugaciune. „Mi-l dai mie ? Si fie ca tu sa nu il mai simti niciodata.” Apoi, isi apleca capul si ridica sacul deasupra sa, golindu-l peste el. Egoismul mancaciosului, amaraciunea maniosului, posesivitatea celui nesigur.El simte ceea ce a simtit fiecare dintre acestia. Este ca si cum el si-ar fi mintit sau si-ar fi inselat sau si-ar fi blestemat Creatorul.>>

– continuare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website