Am sa mai insist o vreme asupra pasului unu, pentru ca este foarte important. As spune ca este poate cel mai important dintre toti si cel mai greu de pus in practica.

Este dificil sa renuntam la a mai controla ce se afla in jurul nostru. Mai mult decat atat, apare in mintea noastra nedumerirea: daca eu nu mai fac nimic, ce se va alege de alcoolicul meu de-acasa?

Paul 1 nu inseamna sa renuntam la a ne mai pasa. Inseamna sa renuntam sa facem lucrurile asa cum le-am facut pana acum.

Bun.  Si atunci, ce anume ne mai ramane de facut? Sunt lucruri importante pe care trebuie sa le facem, altele decat cele vechi, pentru ca ceva diferit sa se intample.

Primul dintre ele, este sa aflam tot ceea ce putem afla despre alcoolism. Si mai mult decat, sa acceptam ca lucrurile stau asa cum ne sunt descrise, nu asa cum ele s-au aflat in mintea noastra. Alcoolicii Anonimi, Crucea Albastra din Romania, medici, psihologi, sotiile alcoolicilor si chiar alcoolici reabilitati … Trebuie sa cautam adevarul despre alcoolism si trebuie sa-l acceptam.

Am incercat ani la rand, am facut tot ceea ce am putut si am stiut si … nimic nu a functionat. Inseamna ca ceva este gresit. Poate ca daca vom aborda problema dintr-un alt unghi, ceva se va schimba … si poate ca in bine.

Dupa ce le-am invatat si le-am acceptat mental, trebuie sa le dam voie sa coboare in inima noastra. Pana cand aceste informatii nu vor atinge emotiile noastre, nu se vor intampla mari schimbari. Doar atunci cand inima ne va fi atinsa, ne vom stradui sa nu-l mai condamnam pentru lucrurile pe care le face, rezultate din boala sa. Dispretul, dezgustul si alte asemenea sentimente negative indreptate asupra lui, nu vor face decat sa-l trimita inapoi, la pahar, pentru a incerca sa scape.

Lucrul pe care l-am cerut cel mai des in rugaciunile mele, atunci cand sotul meu era inca in consum, a fost ca Domnul sa ma ajute sa-l vad pe sotul meu asa cum El il vedea. Atunci aveam cunostinta faptului ca omul din fata mea era, de fapt, un om frant … Duhul lui, inima lui, personalitatea lui … toate erau facute bucati. Si, in loc de dispret, dezgust, ura … simteam o mare caldura in inima mea, facandu-ma sa-l pot privi ca pe un om care poarta cu sine o adanca suferinta … poate chiar mai mare decat a mea.Pe acolo, pe undeva, printre durere, respingere, umilinta, esecuri, minciuna, indiferenta, ironie … se ascunde omul de care ma indragostisem. Si, la care nu doream sub nici o forma sa renunt.

One thought on “Ce facem cand nu mai facem

  1. in primul rand tin sa-i multumesc persoanei care mi-a trimis acest sitte.In al doilea rand tin sa multumesc persoanei care a scris aici cu atata sinceritate si acuratete despre alcoolic,alcoolism si codependenta.Sunt si eu codependenta,am caz in casa.De 40 de ani,m-am luptat sa il schimb pe el,am trecut prin clipe fff grele,nu am inteles ca e boala,am condamnat,m-am revoltat,am facut orice numai sa inteleg situatia nu.Dar nu aqm renuntat la el.Nici nu stiu de ce si cred ca acuma nici nu mai vreau sa stiu chiar daca cineva mi-ar da o lamurire.E important acuma ca am realizat ca alcoolismul e o boala.Greu sau poate imposibil de tratat.Incerc sa inteleg,sa ma schimb eu.Nu e usor.Dar daca am rezistat o viata voi mai rezista inca,sa vad ce pot face punand in practica ce am citit aici.Iti multumesc draga autoare a acestui blog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website