O intrebare legitima.

Este aproape imposibil sa iti trasezi niste granite atata timp cat nu stii cine esti. Atata timp cat nu stii de unde si pana unde esti si de unde incepe restul lumii. Iar eu nu am stiut aproape jumatate din viata mea cine anume sunt, straduindu-ma de fiecare data sa fiu ceea ce isi doreau cei din jurul meu sa fiu. Ideea este ca  fiecare isi dorea altceva de la mine, si – din teama de a-i pierde sau de a nu fi respinsa – acceptam sa joc fiecare rol. Am trait vreme de 40 de ani viata altora, fara sa am nici o idee despre ceea ce ar fi trebuit sa insemne viata mea.

Si cum sa stiu cine sunt, atata timp cat fiecare persoana importanta din viata mea ma percepea intr-un mod diferit – nu erau doua care sa aiba aceeasi perceptie. Fiecare imi spunea – direct sau indirect – cum sunt sau cum ar trebui sa fiu, si primeam mereu semnale contradictorii, menite sa mareasca confuzia in care traiam. Mai mult, instabilitatea emotionala a „punctelor mele de referinta” in ceea ce privea relatia pe care o aveau cu mine, ma deruta si mai mult. O vreme eram buna, o vreme era foarte gresit ceea ce faceam – iar parerea mea despre mine insami era direct proportionala cu feed-back-ul pe care il primeam.

Imi amintesc ca o lunga perioada de timp mi-am dorit sa intalnesc pe cineva care sa ma accepte si sa ma iubeasca asa cum sunt – chiar daca eu nu stiam exact cine sunt si cum sunt …

Si, ziua accea – in sfarsit – a venit. Nu a fost ziua in care m-am casatorit, nici ziua in care m-am mutat in alt oras, nici ziua in care mi-am facut prieteni noi si nizi ziua in care mi-am schimbat locul de munca. A fost ziua in care m-am intalnit cu El, cu Domnul Isus. Aceasta intalnire mi-a schimbat radical viata.

Pe mine nu ma multumeste formularea pasului 3. Sa-mi las viata in mana unui dumnezeu, asa cum mi-l inchipui eu. Nu stiu cat de folositor imi poate fi acest lucru. Ce fel de dumnezeu imi pot eu imagina ? Unul bazat pe slabiciunile mele? Cat de tare ma ajuta un astfel de dumnezeu sa inteleg cine sunt? Poate ca nu percep corect ideea pasului 3.

De ce trebuie sa-mi creez un dumnezeu, cand exista Dumnezeul cel Viu si Adevarat? El ma invata cine sunt. El imi arata de unde si pana unde sunt. El ma ajuta sa-mi ridica barierele de care am nevoie pentru ca sa traiesc corect fata de mine si fata de cei din jurul meu.

El a fost dintodeauna, este si acum si va fi pururi. M-a  acceptat asa cum eram. A trebuit eu sa invat sa nu ma mai prefac inaintea Lui. Oricum, nu-i asa – asta mi-am dorit! Sa intalnesc pe cineva in fata caruia sa pot fi eu, in toata nuditatea fiintei mele.

Dumnezeul de care avem nevoie exista! Nu trebuie creat, ci trebuie numai sa fie acceptat. Cautat. El mi-a spus cine sunt. Sunt copilul Lui. Pe care il iubeste atat de mult incat si-a dat Fiul jertfa pentru mine … Dumnezeu, Creatorul acestei lumi, rastignit pe cruce pentru pacatele mele! Ce anume imi poate conferi mai multa valoare decat aceasta iubire?

Sunt fiica Tatalui meu Ceresc. Si acest lucru este singurul punct de referinta si de echilibru din viata mea. Indiferent de parerea celorlalti despre cum ar trebui sa fiu, despre cine ar trebui sa fiu … eu STIU astazi  cine sunt!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website