Cat de bolnava a fost relatia noastra, nu am putut intelege in acea vreme. Inarmata cu convingerea clara ca eu am dreptate in toate lucrurile, si ca trebuie sa demonstrez acest lucru in tot ceea ce fac, traiam cu falsa impresie ca sunt singurul om sanatos in aceasta relatie.

Ca m-am inselat, nu am realizat decat mult mai tarziu, cand consumul sotului meu a disparut. Cand am ramas fara „obiectul muncii mele”, m-am vazut in ipostaza in care nu mai stiam ce sa fac cu nevoia mea de a tine lucrurile sub control, de a face lucrurile asa cum eu stiam ca e bine sa fie facute. S-a petrecut un dezechilibru puternic, care a scos la iveala „bubele” mele.

Am inteles, mult mai tarziu,  ca trebuie sa incep, la modul cel mai serios, sa ma ocup strict de mine. Codependentul este tot timpul orientat in afara lui: unde poate sa ajute, unde poate sa corecteze, unde poate da un sfat, unde poate impinge lucrurile … Si eu cam asa am facut. Daca in viata mea de familie a trebuit, la modul constient mai intai, sa-i dau voie sotului meu sa isi gaseasca locul lui (si nu locul in care eu voiam sa il asez), pana sa incep sa pun harletul in propria mea gradina si sa incep sa lupt cu buruienile mele, am mai incercat o perioada sa plivesc alte buruieni, din alte gradini care nu-mi apartineau.

Asa ca, manata de iubirea pentru aproapele meu (care exista de altfel, la modul cel mai serios in fiinta mea) m-am gandit sa incep sa fac bine celor din jurul meu, bombardandu-i cu sfaturi si cu predici … mai ales atunci cand nu-mi erau cerute. A durat ceva vreme si, Ii multumesc lui Dumnezeu pentru rabdarea pe care prietenii mei au avut-o cu mine, pana cand, acum vreo 4 luni, incepand sa citesc despre codependenta, am inteles exact ce faceam.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website