Reinhold Ruthe defineste patru tipuri de complicitate a partenerului de casnicie cu alcoolicul:

  1. co-alcoolicul patern – preia sarcinile si datoriile pertenerului, pentru ca il considera incapabil de a purta raspunderea fata de sine. El nazuieste sa il schimbe, sa il sfatuiasca si sa-i serveasca drept model partenerului. Co-alcoolici paterni nu trebuie sa fie tatii naturali. Persoanele mai in varsta, chiar si femei, care poarta in sine si isi dezvolta acest model de baza al stilului de viata, gasesc deseori posibilitatea de a-si cultiva necesitatile, de a se comporta patern.
  2. co-alcoolicul matern – il ingrijeste, il alinta si se topeste de grija lui. Co-alcoolicul matern il considera pe dependentul de alcool o persoana slaba, care are nevoie de ocrotire si trebuie aparata de „lumea rea”. Bineinteles ca dependentul de alcool nu are altceva mai bun de facut, decat sa corespunda acestei imagini materne.
  3. co-alcoolicul camaraderesc – el face cauza comuna cu alcoolicul, inchide un ochi si accepta totul de dragul prieteniei si al linistii. De la el provin, in orice caz, cliseele incurajatoare si linistitoare.
  4. co-alcolicul profesional – este persoana angajata social, care in rolul sau profesional din domeniul social si sanitar se simte indatorat fata de dependent. Cand co-alcoolicul profesional simte nevoia de a gasi recunoastere si confirmare in dorinta de a ajuta, avem din nou de a face cu o imbinare perfecta. Fiecare se foloseste de celalalt. Unul vrea sa fie ocrotit si ingrijit, celalalt gaseste, in executarea griji, confirmarea de sine.

Eu am fost un co-alcoolic patern. Mi-am asumat o multime de responsabilitati , care nu-mi apartineau, am vrut tare mult sa il schimb, i-am dat o garamada mare de sfaturi si m-am dat si model. M-am lasat de fumat doar ca sa-i arat sotului meu ca daca vrei ceva … atunci poti. Asta a fost intr-un moment in care nu stiam inca  ce este alcoolismul, si faceam si eu tot ce-mi statea in putinta, potrivit firii mele. Nu intelegeam ca acest comportament pe care-l aveam, era de fapt complicitate.

15 thoughts on “Complicitatea

  1. Bun, si ce inseamna sa nu fii complice, ci un factor, un „adjuvant” in procesul de insanatosire al partenerului?

  2. In general, un complice alege calea cea mai simpla. Cea care considera el ca trebuie urmata, conform firii sale si nevoilor sale. Cum am mai spus, eu am fost un co-alcoolic patern. Este in firea mea sa rezolv lucruri. Sa-mi asum responsabilitati. Sa dau sfaturi.
    Am inteles cu greu ca, desi rationamentul meu logic putea sta in picioare ( „daca are de infruntat mai putine probleme, atunci poate nu va mai gasi motiv sa bea” ), nu facea totusi decat sa ma transforme in complice. Atata timp cat ii luam dinainte problemele si responsabilitatile care ii apartineau, aceasta situatie nu facea decat sa-i mentina confortul necesar pentru a continua sa bea. Cu alcoolismul, lucrurile functioneaza de fapt, foarte diferit de ceea ce numim noi logica si bun-simt.
    A trebuit, oricat a fost de greu, sa il las sa suporte condecintele lucrurilor pe care le-a facut sau pe care nu le-a facut. Doar asa l-am putut ajuta cu adevarat.
    A trebuit sa ma detasez si sa inteleg ca sotul meu este o alta persoana. Ca nu ma pot folosi de el, pentru a implini nevoile mele. A trebuit sa regandesc pozitiile noastre si sa invat o relationare corecta cu cineva, diferit de mine, care nu imi apartine, dar cu care urmeaza sa parcurg un drum lung, „pana cand moartea ne va desparti”.
    Opinia mea este urmatoarea:
    – cel/cea care se regaseste in postura de complice patern, trebuie sa inceapa sa-si priveasca partenerul ca pe o persoana care este in stare sa raspunda pentru propria sa persoana. Daca il privesc ca pe un infirm, situatia de complicitate va continua. Indiferent care este urmarea momentelor sale de betie, alcoolicul trebuie confruntat cu consecintele faptelor sale. Ele este raspunzator pentru ele, si nu partenerul sau de viata. Stiu ca este greu, si emotiile sunt amestecate, dar este singura cale.
    – cel/cea care se regaseste in postura de complice matern trebuie sa invete, la fel ca cel patern, ca doar confruntarea cu consecintele faptelor sale il va putea ajuta. Asta il poate intari. Comportamentul matern nu face decat sa-l tina in continuare, in bratele alcoolului. Nu inseamna indiferenta. Inseamna ca aceasta „ocrotire” este nociva. Alcoolicul trebuie iubit si ingrijit, dar nu ocrotit.
    – am vagi indoieli privind calitatea prieteniei celui care apare ca si complice camaraderesc. El inchide un ochi si accepta totul mai mult pentru propria sa liniste.
    – nu doresc sa fac comentarii despre profesionalismul celor care se fac, sau poate ca nu se fac, ca nu recunosc semnele alcoolismului intr-o persoana alcoolica, indiferent de nevoia lor de confirmare.
    In concluzie, pentru a scapa de pozitia de complice si a se transforma intr-un factor de real ajutor, codependentul trebuie sa-i permita alcoolicului sa se confrunte cu rezultatul propriilor sale actiuni. Alcoolicul trebuie confruntat cu adevarul.

  3. Si care ar fi rezultatul cu care trebuie sa se confrunte (in familie)? Da-mi niste exemple de consecinte cu care el sau ea trebuie sa se confrunte si cum il lasi sa faca asta. Pt ca e foarte vag, eu pot sa inteleg ca o consecinta ar fi inclusiv sa il/o parasesc… pt ca mi-a ajuns, sa nu il/o mai menajez ascunzandu-i sentimentele mele, sa nu il/o mai fac sa creada ca totul e ok datorita comportamentului meu „crestinesc” fata de el sau ea. Sa vada, da, adevarul. Adevarul din sufletul meu, din viata mea, sa inteleaga ca acel pana la adanci batraneti se apropie repede de final din moment ce imi scoate peri albi.

  4. Obisnuiam sa il acopar. Il cautau persoane cu care el era in relatii de afaceri. Nu il gaseau pe mobil, pentru ca nu putea raspunde la telefon. Am incercat o vreme sa raspund eu la telefon, gasind o varianta „acoperitoare”, pentru a incerca sa impiedic stricarea relatiei lor. Apoi am incetat sa fac lucrul acesta, lasandu-l sa se confrunte cu urmarile faptului ca era indisponibil pentru partenerii sai. Obisnuiam sa vin din urma si sa termin lucruri incepute de sotul meu, prin casa, si neterminate. Am incetat sa fac si acest lucru. Nu m-am mai amestecat in lucrurile pe care le punea la cale si in relatiile lui cu cei din jur, incercand sa acopar, sa scuz, sa protejez, sa ascund. Mi-am asumat o parte din obligatiile fata de casa, acea parte pe care si-o asuma in mod obisnuit o femeie si acea parte din cheltuieli corespunzatoare venitului pe care il aveam. Am incetat sa „ma dau peste cap” pentru a rezolva toate problemele dintr-o familie, in incercari disperate de a-l proteja si de a ma da drept exemplu 🙂
    Am citit despre situatii in care sotia l-a lasat sa suporte singur si situatia in care sotul alcoolic a fost oprit si ridicat de politie pentru conducere sub influenta alcoolului, refuzand sa intervina in vreun fel de partea lui. Ea i-a spus ceva de felul acesta: „Iubitul meu, te iubesc, dar cu situatia data te vei descurca singur.” Bineinteles ca nu l-a parasit, dar s-a detasat complet de respectiva problema.
    Sau, i-a fost rau si la un moment dat sotul a refuzat sa-i mai curete locul. A lasat-o pe sotia sa alcoolica sa se trezeasca in mizeria pe care a facut-o atunci cand era beata.
    Despre astfel de consecinte vorbesc. Nu recomand nimanui sa plece si sa-si paraseasca partenerul alcoolic, decat daca el este violent.
    El vedea adevarul din sufletul meu, dar nu putea gasi in durerea si perii mei albi o motivatie de a cere ajutor. Pentru ca era obisnuit sa fie parasit, multa lume i-a intors spatele abandonandu-l … Stima sa de sine oricum era foarte jos, ce ar mai fi contat inca o lovitura … Si cred ca o astfel de situatie este destul de frecventa.
    Sigur, doare…Doare tare … Durea ingrozitor cand il vedeam baut, a durut cu bonus de durere, daca pot sa ma exprim asa, atunci cand am decis sa nu ma mai bag in deciziile si relatiile lui … Dar, a fost singura cale prin care sotul meu a putut sa inteleaga si sa simta pe pielea lui adevarul situatiei incare se afla: suportand consecintele lucrurilor pe care le-a facut sau pe care nu le-a facut.
    Si nu l-am lasat sa inteleaga, din comportamentul meu crestinesc, ca totul e ok. Pentru ca nu era ok. Si nu as fi putut oricum, sa ascund atata durere.

  5. Ce pot sa zic? Multe persoane sunt in situatii asemanatoare si poate nu au habar nici de atitudinea potrivita, nici de ce gesturi, comportamente pot sau trebuie s? adopte… si sufletul lor „pluteste” in acest smog pe care il creeaz? neputinta, deziluziile, disperarea, frica de a recunoaste o problema grava cu care se confrunta, sau, din contra, paralizia constientei ca aici e ceva mult prea critic ca sa poata fi rezolvat in doi pasi, rusinea… Trebuie cineva sa le risipeasca aceasta ceatsa si sa le indrume pasii, macar primii, si sa le dea astfel un dram de speranta. Nu teorii, e plina tara de asa ceva, lucruri concrete, bazate pe experienta.
    Am gasit un site interesant: http://www.christchurchwrexham.org.uk/supported-ministries/fi.html si o adresa, nu stiu cat de valabila: FUNDA?IA ÎNCREDEREA. str. Cuza Vod?, nr.22, ap.5. Oradea, Bihor, Romania, 410101. Tel. 0359/316173. email: fi@atnr.ro. Ligia Popoviciu mobil – 0745/518548

  6. Eu nu am facut niciodata ceea ce incerc sa fac prin acest blog, si poate ca nu reusesc intodeauna sa transmit ceea ce ar trebui transmis. Am pus din viata mea si din experienta mea in el, si voi continua sa fac acest lucru. Am pus teorii din cele citite de mine, pentru ca eu nu pot lua locul celor care sunt specializati in acest domeniu si doresc sa ofer informatii de la specialisti.
    Imi doresc foarte mult ca oamenii sa vina si sa-mi puna intrebari. Am determinarea de a le raspunde din experienta mea.
    Adresa o cunoastem. Fundatia se ocupa in principal de copiii familiilor in care unul sau ambii parinti sunt dependenti. La aceeasi adresa se intalneste si grupul Alcoolicilor Anonimi.Blogul lor http://www.abisoradea.info este inca in constructie, si sotul meu este cel care il administreaza.
    Eu vreau sa iti multumesc pentru sustinerea pe care o primesc din partea ta in incercarea mea de a fi de folos. Si ii multumesc lui Dumnezeu pentru inima ta !Oamenii acestia, alcoolicii si familiile lor, au nevoie de astfel de inimi, deschise spre ei.

  7. Simona, cred ca faci, asa cum faci, o treaba buna aici, asa ca ii multumesc lui Dumnezeu pt asta si du-te mai departe. Totul e sa nu te opresti. E nevoie de oameni cu inima, e nevoie de oameni dedicati si cu experienta, e nevoie de oameni care macar sa faca ceva. Indiferenta omoara mai iute ca greseala. Macar transmiti ca iti pasa.

  8. Multumesc, Iulian. Cuvintele tale inseamna foarte mult pentru mine. Si iti multumesc si pentru ca si tie iti pasa!

  9. Am gasit acest blog in cautarea disperata a vreunei fiinte care sa inteleaga prin ceea ce trec eu acum.
    Voi spune pe scurt povestea mea. Am 33 de ani, m-am indragostit de un alcoolic aflat intr-o perioada de abstinenta,un om absolut deosebit, eu necunoscandu-l sub alta forma. Am ramas insarcinata inainte de casatorie, iar acum trece printr-o puternica recidiva. Am intrat in a 7-a luna de sarcina, am aproximativ o saptamana de cand sunt intr-o profunda depresie, plang foarte mult, nu mai pot dormi cum trebuie, nu mai pot manca, sunt disperata si deznadajduita.
    Am scris ieri pe adresa de mail a ” Alcoolicilor Anonimi” din orasul meu si nu am primit nici un fel de raspuns. Imi este frica sa dau telefon persoanei de contact, mi-e frica si sa merg la adresa respectiva.
    Va rog, ajutati-ma! Desi sunt epuizata si cu moralul la pamant, sunt dispusa sa ascult orice fel de sfaturi. Poate m-ati putea ajuta sa intru in contact cu „Alcoolicii Anonimi” din orasul meu…nu stiu…as putea sa va dau mai multe amanunte despre situatia in care ma aflu si in privat, pe adresa de mail pe care am scris-o cand am trimis acest mesaj. Va multumesc!

  10. Sabina, eu ma numesc Simona si sunt codependenta. Ma bucur sa te cunosc si vreau sa-ti spun ca nu mai esti singura.
    Intai de toate vreau sa te felicit pentru ca ai avut curajul de a scrie aceste randuri. Primul pas spre rezolvarea problemei tale l-ai facut. Este foarte important sa infruntam aceasta problema in fata, aratand-o cu degetul, denuntand-o, dincolo de barierele si judecatile societatii. E un curaj care va fi rasplatit la un moment dat.
    Omul minunat pentru care te-ai ridicat si ai luat pozitie are nevoie de sprijinul tau. Dar pentru asta, tu trebuie sa fii puternica. Si sigur esti!
    Stiu cat de greu iti este si cum doare dincolo de cuvinte. Cunosc deznadejdea si sentimentul de neputinta, furia si frustarile. Dar, tu esti mai importanta Sabina, si trebuie sa inveti cum sa lupti in primul rand pentru tine si copilul tau.
    Iti scriu mai multe in adresa ta de email, chiar acum.
    Simona

  11. simona esti prietena mea si multumesc lui Dumnezeu pentru prietenia ta . Ne-am cunoscut prin sotii nostri care sunt prieteni de o vesnicie.Soarta nu ne-a crutat pe nici una dintre noi ,sotii nostri care sunt aoolici dar acum multumita lui Dumnezeu au devenit abstinenti.In tot ce ai scris aici ma regasesc,adica am fost si eu foarte toleranta multi ani fara nici un folos.Acum insa m-am schimbat nu m-ai sunt persoana care se plinge ci care vrea sa faca ceva in continuare sti la ce ma refer.Cu drag sunt alaturi de tine in orice vei face.

  12. am gasit acest blog pentru ca demult caut informatii despre ce se poate face cand locuiesti cu un alcoolic. l-am cunoscut pe barbatul meu cand consuma alcool dar putea ascunde acest lucru si m-am indragostit de el cu tot sufletul. eu nu am cunoscut niciodata in viata mea persoane care consuma alcool si nu stiam la ce duce betia. la un an dupa ce l-am cunoscut el a facut o pancreatita si aproape era sa moara dar ca prin minune a scapat. timp de 4 ani nu a mai consumat bautaura si la un an dupa externarea sa noi ne-am mutat impreuna si de atunci locuim impreuna. de doi insa s-a reapucat de baut si lucrurile au devenit foarte urate pentru ca este violent cand bea. este beat cam 4-5 zile pe saptamana si restul sta in pat pentru ca se simte rau. daca o zi este normal si putem sa ne bucuram de viata. din cauza violentei lui am fost nevoita sa fug din casa, de nenumarate ori, cu ce aveam pe mine si sa ma urc in masina si stau noaptea prin benzinarii. dupa 2-3 zile ma intorceam la el si promitea ca se lasa si vom avea o viata normala. chiar si acum cand scriu aceste randuri am fost nevoita sa fug din casa si stau la o prietena. ce sa fac? mai este vreo speranta? va rog din suflet sa-mi spuneti. imi irosesc viata fara rost?

  13. Maela, credinta mea este ca intodeauna exista speranta. Pe vremea cand sotul meu consuma, eu nu am acceptat sub nici o forma varianta in care el nu se va face bine. Eu cred ca fiecare alcoolic poate avea speranta atata timp cat este cineva care se lupta pentru el. El piere numai atunci cand nimeni nu se mai roaga pentru el. Cand nimeni nu mai doreste sa il ajute.
    Eu nu mi-am irosit viata, mi-am imbogatit-o. Experienta prin care am trecut m-a adus mai aproape de Dumnezeu, iar viata mea este foarte mult schimbata … in bine.
    Vreau sa-ti spun ceva despre lupta pe care o ducem pentru alcoolicul nostru. Nu este vorba despre acea lupta in care ii tinem lectii moralizatoare, il amenintam, il santajam, il controlam, ii interzicem consumul. Ele nu functioneaza. In cazul nimanui nu a functionat. Lupta se duce altfel. In primul rand este foarte important sa intelegem ce anume este alcoolismul. Este foarte important sa acceptam ca este foarte diferit de ceea ce am crezut noi ca este. Sa acceptam ceea ce este. „Dusmanul” nostru nu este alcoolicul nostru, ci alcoolismul. De aceea, este bine sa incepem prin a ne cunoaste dusmanul. Pe mine m-a ajutat foarte mult faptul ca am luat legatura cu AA din Oradea. Nu stiu de unde esti, dar poti eventual gasi aici http://www.alcooliciianonimi.ro/grupuri.htm o adresa. Daca nu se afla un asemenea grup in orasul tau, putem incerca sa stam de vorba noi doua, iti pot da adresa de email a lui Cristi (consilierul in adictii) putem gasi impreuna o solutie. Daca vrei,imi poti scrie direct pe email alcoolism.info@gmail.com
    Apoi, tot din strategia luptei face parte si munca cu noi insine, pentru ca noi, prin tot ceea ce facem si prin felul in care ne raportam relatiei noastre, nu facem decat sa dam „apa la moara” consumului sau. Acceptand ca trebuie sa ne schimbam pe noi insine si nu alcoolicul, incepand sa facem pasi in aceasta directie, ne facem un bine in primul rand noua. Intelegem lucrurile pe care le percepem eronat, intelegem ce anume facem gresit, ne straduim sa le indreptam … incet-incet noi ne schimbam, iar raspunsul pe care il primim din interactiunea cu alcoolicul se poate schimba in bine.
    Ne intrebi ce sa faci? Eu cred ca mai intai trebuie sa te decizi daca vrei sa duci in continuare aceasta lupta sau nu. Nimeni nu are dreptul sa iti evalueze raspunsul. Dar, este foarte important sa te decizi si sa ramai ferma in decizia ta, oricare ar fi ea.
    De aici pleaca totul.
    In ceea ce priveste violenta … Noi oamenii adunam, de-a luingul vremii, multa furie. Adesea nu este indreptata impotriva unei anumite persoane, dar ne-o revarsam pe persoana care ne este la indemana. Si eu am avut probleme cu mania. Chiar si dupa ce sotul meu a incetat sa mai bea. Mi-o revarsam asupra lui nu pentru ca as fi avut vreun motiv clar, ci pentru ca imi era la indemana. Nu ii cat scuze alcoolicului tau. NU este scuzabil pentru ceea ce face. Nici pentru ca bea, nu are vreo scuza. Am spus toate acestea pentru ca este important sa stim anumite lurcruri atunci cand trebuie sa luam o decizie importanta.
    Mai multe, daca doresti, putem discuta in privat.
    Cu drag,
    Simona

  14. Salut,
    am citit toate postarile. Si eu sunt co-dependenta, doar ca „alcoolicul” meu e la faza incipienta – nu bea atat de mult incat sa cada pe jos, dar bea constant – 2.5l, cel putin de bere /seara. Uneori mai completeaza si cu vin sau tuica (mai putin cantitativ). Peste zi e in regula, in sensul ca se achita de serviciu, cam atat, dar seara isi ia doza. Eu am inceput sa ma inchid foarte mult numai cand vad sticla. Sta la calculator, fumeaza vreo 10-12 tigari si bea berea. Am ajuns sa-l urasc. Atunci cand e pe la 1 litru consumat devine foarte grijuliu, in sensul ca vrea sa ma ajute dar mai rau ma incurca. Mi-e greu sa vin acasa. Acum trecem si printr-o perioada critica din punct de vedere financiar. Stiu ca e necesar sa-mi schimb eu comportamentul, dar ce sa fac, care ar fi pasii, caci si eu ma blochez si ma infurii doar la vederea sticlei de bere. Ce ma sfatuiti?

  15. Buna seara Kami,

    Eu nu iti pot da sfaturi, pentru ca nu te cunosc si nu-l cunosc nici pe sotul tau. Si, in general, este delicat sa dai cuiva sfaturi. Dar, iti pot spune lucruri pe care eu le-am vazut functionand nu numai la mine, dar si in viata celor cu care ma intalnesc la grup.

    Grupul de codependenti functioneaza. Este singurul sfat pe care ti-l dau. Cauta in orasul tau un grup de sprijin pentru codependenti sau chiar unul AA. Sunt foarte multe lucruri pe care le-am inteles de la intalnirile cu conducatorul grupului AA si de la ceilalti participanti la grupul de codependenti. E un loc in care ne simtim intelesi si acceptati, si este foarte important pentru recuperarea noastra – in primul rand – si chiar si a alcoolicului.

    Ce am invatat eu este ca alcoolicul este bolnav. Alcoolismul este o boala. Depresia sta la baza acestei suferinte. Neimplinirile, frustrarile, durerile neimpartasite, respingerea si multe altele – devin la un momemnt dat prea greu de suportat, iar alcoolul este un refugiu. Alcoolul amorteste si parca toate dor mai putin.

    Recuperarea este un proces indelungat. Nu este ceva ce se intampla peste noapte. Necesita – in primul rand – schimbari radicale in comportamentul codependentului, pentru ca el este partea activa din relatie.

    Alcoolicul nu devine abstinent decat atunci cand el alege sa faca acest lucru. Noi nu putem schimba pe nimeni, oricat de bune ar fi intentiile noastre si oricat de mari ar fi eforturile noastre. Dar, putem schimba dinamica relatiei prin schimbarea felului in care ne raportam la alcoolic si la consumul lui. Orice comportament diferit fata de cel deja invatat, va produce modificari si in felul in care alcoolicul se raporteaza la relatie. Asta se numeste a influenta.

    Noi oamenii acceptam foarte greu schimbarea. Practic, trebuie sa fim foarte inspirati sau foarte disperati pentru ca sa vrem sa schimbam ceva in viata noastra. Este valabil in cazul codependentului, dar si al dependentului. Daca nu exista nici o schimbare, inseamna ca nu exista disperare sau inspiratie. In general, prin tot ceea ce face codependentul, dependentul nu este lasat sa atinga fundul prapastiei si de aceea, el nu vede nici o nevoie de schimbare. Scandalurile, amenintarile, santajele, ultimatumurile nu il impresioneaza, dimpotriva va face din ele un alt pretext pentru a bea.

    Momentul in care incepe schimbarea este acela in care codependentul nu il mai protejeaza pe dependent de consecintele consumului sau. De-abia atunci el ajunge sa atinga fundul prapastiei, din care nu mai are unde merge decat in sus. Sigur, unele decizii sunt greu de luat si apoi de pus in practica. Sa nu-l mai scuz la serviciu, inseamna sa ramana – poate – fara un loc de munca si atunci cum vom mai plati facturile. Este o problema serioasa aceasta, dar daca consumul continua cresc oricum sansele de a ramane fara serviciu. Sa ascund consumul lui de restul familiei, este iar o forma de protectie. Mai mult, imi scad sansele de a primi sprijin in demersurile mele. Si lista poate continua.

    Noi codependentii stim foarte bine sa ne ocupam de cei din jurul nostru, si nu stim deloc sa ne ocupam de noi insine. Alcoolicul este centrul preocuparilor noastre si viata noastra intreaga se invarte in jurul lui. Facem asta si pentru ca nu suntem obisnuiti sa ne tinem noua insine companie. Nu stim sa ne protejam, sa ne purtam de grija in toate lucrurile … nu stim sa ne iubim. Cand ne mutam atentia de pe alcoolic asupra noastra, s-ar putea sa nu ne placa ceea ce vedem, dar este timpul sa ne ocupam de noi si de schimbarile in bine pe care le putem face asupra noastra si in noi insine. Si, orice schimbam in bine in noi, va produce o schimbare in bine si in jurul nostru.

    Sunt foarte multe lucruri de spus. Dar, totul pleaca de aici, de la intelegerea faptului ca noi nu il putem schimba pe alcoolic, nimeni nu poate schimba pe nimeni.

    Am mai inteles ca atunci cand nu vreau sa schimb pe cineva, de-abia atunci invat sa il respect. Alcoolicul este si el tot un om care are o mare nevoie de a fi respectat, in ciuda faptului ca, prin ceeace face, nu este demn de respect. Dar, toti alcoolicii pe care i-am cunoscut, inclusiv sotul meu, sunt niste oameni minunati in esenta lor si, pentru asta merita deplin a fi respectati. Sunt doar oameni care au mare nevoie de ajutor pentru a-si infrunta problemele toate, nu numai cea cu alcoolul. Si, au nevoie de ajutorul nostru – dar nu asa cum am incercat cu totii pentru inceput.

    Kami, daca doresti, poti sa ma intrebi orice. Eu iti pot raspunde din experienta mea, din ceea ce am trait si din ceea ce am inteles. Putem faca asta in continuare pe blog, sau daca doresti, putem face acest lucru in privat. Imi poti scrie pe alcoolism.info@gmail.com si iti voi trimite, daca vrei, datele mele de contact.

    Eu inteleg fiecare cuvant pe care il spui, pentru ca povestile familiilor codependente sunt aceleasi.

    Imi amintesc la prima intalnire de grup, eu am inceput sa povestesc povestea mea iar una dintre fete s-a ridicat in picioare si mi-a spus: „Simona, daca mai continui sa vorbesti despre mine, eu ies pe usa afara!”. Atat de mult semanau povestile noastre! 🙂

    I

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website