In lumea aceasta post-modernista, ne laudam cu libertatea credintei noastre. Sustinem cu inversunare ca suntem liberi sa ne alegem dumnezeul in care credem. Suntem impaciuitori, toleranti si respectam orice forma de manifestare a credintei. Oricare ar fi ea. O fi bine, o fi rau …

Dintr-un anumit punct de vedere ne asemanam unui pom. Crestem hranindu-ne prin radacinile adanc infipte in solul credintei noastre. Un cumul de crezuri si incredintari care ne pun intr-o anumita pozitie in relatie cu eternitatea, cu  lumea, cu noi insine si cu valorile in care alegem sa credem. Avem tendinta de a fi subiectivi si de a tine cu dintii de convingerile noastre, dandu-le valoare de adevar absolut. Mai multi oameni, mai multe crezuri si incredintari diferite. Toate par a fi perfect valabile, mai ales atunci cand sunt sustinute cu multa convingere de catre detinatorii lor. Si totusi, nu pot fi toate cu adevarat hranitoare. Daca ar fi asa, lumea in care traim ar fi una mult diferita … in bine. Am fi ca o livada in care fiecare pom da fructe gustoase si sanatoase.

Dar nu suntem. Este atat de multa durere si tristete, neputinta si indoiala, frica si resemnare … Roadele nu sunt gustoase si sanatoase, sunt amare si lovite de grindina. Stapaneste depresia si nu bucuria. Agitatia stapaneste, nu pacea. Nelinistea si ingrijoarea si-au montat caruselul in mijlocul pietei si invita pe rand, pe fiecare, sa urce in el si sa se invarta pana cand ametit isi pierde orice directie. O goana nebuna spre nicaieri, cu suflete uscate si priviri pierdute. Si astea toate intr-o lume „libera”, in care fiecare dintre noi este liber sa isi aleaga solul din care sa se hraneasca, chiar daca prin propriile ramuri nu vede nici urma de rod, sau daca roadele sunt rare, amare si patate.

Pasul 3 spune: „Am hotarat sa ne lasam vointa si viata in grija unui Dumnezeu asa cum si-L inchipuie fiecare dintre noi”. Este multa „libertate” in acest pas, dar si multa amagire. Pentru ca dumnezeul pe care mi-l pot inchipui eu este cladit pe slabiciunile mele, pe experientele mele, pe convingerile mele. Poate fi foarte diferit de Dumnezeul cel Viu si Adevarat.

Este ca in debutul casniciei mele. Pentru ca m-am casatorit tarziu, am avut suficient timp sa-mi „croiesc” o imagine clara si precisa despre cum ar trebui sa fie si sa se poarte sotul meu, despre cum ar trebui sa fie relatia noastra si casnicia noastra in general. O imagine croita pe tiparul tuturor punctelor slabe din fiinta mea … si nu au fost putine 🙂 Casnicia mea a inceput sa functioneze sanatos numai in momentul in care am renuntat la fantasmele mele si l-am descoperit pe sotul meu asa cum este el.

Este la fel si cu Dumnezeu. Daca continui sa Il caut pe El, sa Il cunosc mai bine, mai mult, atunci  ma hranesc din solul bun iar coroana mea va fi plina de roade frumoasa si sanatoase. Nu pentru ca sunt eu un pom deosebit, ci pentru ca solul din care ma hranesc este unul deosebit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website