Ce facem daca, dupa ani in care am crezut in existenta Lui, tocmai am ajuns sa ne resemnam, tragand conluzia ca Dumnezeu sau nu exista sau nu Ii pasa? Ne-am rugat atat de multa vreme, ne-am tocit genunchii si coatele, ni s-au uscat lacrimile pe obraji si ne-a intepenit gatul cautand cu privirea un raspuns dincolo de nori. Cat de multe lucruri I-am cerut? Unul singur: sa-l faca pe alcoolicul nostru sa nu mai bea. O singura rugaciune I-am adresat! Este prea mult pentru El? Daca alcoolicul ar fi incetat sa bea, toata viata mea ar fi fost alta! Si totusi, acest lucru nu s-a intamplat!

Este mai simplu pentru cel care nu a crezut niciodata in existenta unei Puteri Superioare sa accepte, in final posibilitatea existentei Sale. Dar, cand dezamagirea isi face loc … este mult mai greu sa te intorci la ceea ce credeam inainte. Dumnezeu ne-a dezamagit. Ne luam viata in propriile maini si ne vom duce luptele singuri, pentru ca oricum nu ne sunt ascultate rugaciunile …

Dar, nici singuri nu am reusit sa schimbam nimic. Am incercat tot ceea ce a fost omeneste posibil, sa-l determinam pe alcoolic sa inceteze sa mai consume. Tot ceea ce am stiut, tot ceea ce ne-a sfatuit familia, tot ceea ce ne-au spus prietenii … Si nimic. S-au acumulat durerile, frustrarile, maniile, oboseala, dezamagirile … Am ajuns sa ne intrebam: „La ce bun totul?”

Si totusi … atunci cand eram pe genunchi, cand brazdam cerul cu privirile … de cate ori ne-am rugat pentru ca voia Sa sa intample in viata noastra? A noastra!  Suntem dezamagiti de Dumnezeu pentru ca El nu a raspuns cererilor noastre, pentru ca El nu a ascultat de ceea ce noi Ii ceream Lui sa faca!

Ce fel de Dumnezeu am cunoscut noi atunci? Am crezut ca El este acolo doar pentru a ne face noua pe plac? Am crezut noi ca El ne este noua dator si ca va sari la ordin ori de cate ori Ii cerem sa ne indeplineasca o dorinta?

Ne-am gandit oare, macar pentru o clipa, ca nu faceam decat sa Il sfidam atunci cand Ii ceream Lui sa faca ceea ce noi ne doream? Ca Il minimalizam ori de cate ori treceam cu vederea peste ceea ce ar fi voit El pentru viata noastra? Cum puteam oare crede in cineva care nu are greutate inaintea noastra? Atunci cand credem cu adevarat in Dumnezeu, ne punem toata nadejdea in El, ne bazam pe El … nu Ii dam comenzi si asteptam apoi  sa le execute.

Dar, daca Dumnezeu ne-ar fi raspuns atunci rugaciunii … am fi ajuns noi oare aici? In locul in care sa intelegem ca avem atat de multe lucruri de indreptat in fiinta noastra?  Se poate oare ca Dumnezeu sa vrea sa lucreze IMPREUNA cu NOI in vietile noastre? Se poate ca El sa isi doreasca sa facem impreuna pasii necesari schimbarii ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website