Cu siguranta ca nu voi spune lucruri noi. De fapt, nimic nu este nou sub soare. Doar ca noi  oamenii uitam adesea  si cred ca anumite lucruri trebuie sa ni le reamintim … pentru ca sa putem merge mai departe.

Comparatia dintre vietile noastre si un ceas poate ca s-a mai facut. Le putem alatura pentru ca amandoua lucreaza cu timpul. Ceasul masoara trecerea timpului in ore, minute, secunde. Viata noastra marcheaza trecerea timpului prin numarul de riduri, firele albe dar si intelepciunea sau amaraciunea adunate. Dar, pot merge chiar mai departe.

Ceasul are in interior un mecanism format din mai multe roti dintate si un arc. Ceasul functioneaza atunci cand toate componentele sale sunt in buna stare iar arcul este strans. Adica „am tras ceasul”. Mi s-a intamplat de vreo cateva ori sa „trag ceasul” atat de tare incat sa stric arcul mecanismului. Si, bineinteles, ceasul nu a mai functionat. Dar, el s-a oprit si cand am uitat sa „trag ceasul”.

Cred ca si viata noastra seamana intru-catva cu mecansimul acestui ceas. Sunt multe „roti dintate” care se rotesc si ne duc inainte si poate ca voi vorbi despre aceasta imagine pe care o am. Ma voi opri insa la arcul mecanismului. Eu cred ca acest arc al vietii noastre este iertarea. Daca arcul este stricat, nici celelalte roti nu mai functioneaza.

Iertarea nu este o decizie simpla, dar este una capitala. Eu cred ca ea face diferenta intre viata si moartea sufletului.

Nu cred ca merita sa contabilizam de cate ori suntem raniti intr-o singura zi. Sau intr-o viata de om. De cate ori o auzim pe vecina de palier barfindu-ne cu o alta de la un etaj mai jos. Colega de servici care nu ne suporta si care baga mereu zazanie intre sef si noi. Colegii cu „sange albastru” care au capatat marirea de salar discutabil de meritata, in vreme ce noi am fost uitati. Promisiunile facute de cei mai buni prieteni … dar uitate mai apoi intr-un sertar. Copiii care judeca si condamna pentru ca nu au parintii perfecti pe care si-i doresc. Partenerul de viata care parca a uitat de existenta noastra. Promisiunile desarte ale alcoolicului ca de maine nu mai bea … dar a injumatatit salariul pe drum, pana sa ajunga acasa. Si lista nu se mai inchide.

Nu putem opri o astfel de avalansa. Nu-i putem obliga pe ceilalti sa se poarte intr-un anumit fel. Si atunci, toate le primim si fiecare lasa in sufletul nostru o rana mai mult sau mai putin adanca.

Si atunci … ce facem?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website