„Iei detaliile negative dintr-o situatie si le amplifici, in timp ce le elimini pe cele pozitive.”

Asa este definita una dintre aceste bube pe care le aveam.

Am facut de-a lungul vremii alegeri care m-au pus pe o curba descendenta in propria mea viata. Acum mai uit in urma si inteleg ca nu as fi putut face altfel de alegeri din pricina altor strambaciuni pe care le purtam in mine. Si asa, m-am obisnuit sa mi se intample lucruri care sa ma tranteasca de pamant, iar daca ele intarziau cumva sa apara, mi le prefiguram deja in minte. Gandurile mele incepeau „niciodata” si cu „intodeauna”. Dupa care urma descrierea mentala a unei catastrofe … care, in multe cazuri nici macar nu se intampla.

Stiam foarte bine sa extrag dintr-o anumita intamplare aspectele mai putin placute si sa le dau puterea unei avalanse in toate rationamentele pe care le faceam.

Sotul meu m-a intrebat la un anumit moment: „De ce vezi tot timpul doar lucrurile care nu s-au implinit, si nu le bagi in seama pe cele care deja sunt implinite?”  Nu am putut sa-i raspund. Nici macar nu ma gandisem ca asta faceam.

Desigur, musteam de frici si ma trezeam adesea avand reactii neasteptate chiar si pentru mine. Frica de a fi parasita ma facea sa ma ingrijorez de orice gest al sotului meu care nu se potrivea cu ceea ce-mi doream eu. Si pentru ca frica te face adesea sa strigi, ma indreptam catre el acuzandu-l de lucruri care nu existau decat in imaginatia mea, lucruri la care el nici macar nu se gandise. Comportamentul acesta era pentru mine atat de firesc, incat  nu-mi dadeam seama cum am ajuns acolo.

Citisem pe undeva ca un lucru intelept ar fi fost ca, inainte de a-mi da drumul la gura, sa stau pret de cateva secunde si sa gandesc ceea ce vreau sa spun. Iar daca ajung la concluzia ca ceea ce voiam sa spun era un lucru sanatos, ziditor, atunci sa-l spun, altminteri este mai bine sa renunt. Sanatos demers, doar ca nu eram in stare sa-l aplic. Eram atat de obisnuita cau gandurile negre si atat de obisnuita sa reactionez la ele, incat acel moment de respiro, in care sa gandesc validitatea celor ce urmau a fi spuse, practic nu exista. Ma trezeam de-odata turuind si acuzand si aratand cu degetul si reclamand situatii care nu erau de loc atat de mari precum le faceam eu in mintea mea.

Mi-a fost foarte greu sa vad realitatea a ceea ce se intampla in mintea mea,  pentru ca in toate eram foarte sincera. Asa simteam. Emotiile mele ranite si ravasite imi ofereau convingerea ca aveam dreptate.

Acum ma uit in urma si inteleg cat de mult rau am facut celorlalti cu acest fel al meu de a ma comporta. Cat de mult rau i-am facut sotului meu si cat de greu i-a fost si lui sa treaca peste momentele mele de panica, chiar si in perioada consumului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website