„Astepti un dezastru. Observi sau auzi o problema si incepi sa te intrebi: CE AR FI DACA … ?? „Ce-ar fi daca ne loveste o tragedie? Ce-ar fi daca mi s-ar intampla mie?”

Erau niste ganduri obsesive. In mintea mea proiectam deznodamantul unor situatii si toate aceste deznodaminte erau tragice. Aveam mintea imbacsita de dialoguri si de posturi din care eu intodeauna trebuia sa ies sifonata. Cele mai multe nici nu s-au intamplat. Dar, eu eram „pregatita” pentru fiecare dintre ele.

Nu eram deloc constienta de ceea ce transmiteam celor din jurul meu din pricina acestui mod de a anticipa lucrurile. Dar, acum stiu ca nu am fost intodeauna o prezenta prea placuta. Mai mult, acest fel de a gandi lucrurile m-a impiedicat sa-mi traiesc zilele la potentialul lor maxim. Pentru ca nu ma asteptam ca lucruri bune sa se intample in viata mea, ele nici nu se intamplau.

In jurul fiecaruia dintre noi se intampla si lucruri bune si lucruri mai putin bune. Dar, daca nu le bagam in seama pe cele bune, vom sfarsi prin a fi convini ca ele nu exista. Este acel exercitiu de concentrare asupra jumatatii pline a paharului … sau a jumatatii goale …

Chiar si dupa ce sotul meu a incetat sa mai consume, mintea mea configura tot felul de situatii dezastruoase si, ca rezultat, ma trezeam  napustindu-ma asupra lui, plina de spaime … Adesea, detalii care pentru el nici nu erau observabile, in mintea mea capatau dimensiuni uriase. Daca nu am iesit la plimbare in decursul unei saptamani, „stiam”  deja cum  casnicia mea va deveni plata si plictisitoare, traita intre peretii casei, dintre care mai ieseam doar ca sa mergem la lucru si cumparaturi … Daca a fost foarte prins intr-o zi, cu treburile, si nu mi-a acordat destula atentie … gata, stiam: nu mai sunt interesanta pentru el.

Presiunea creata de astfel de imagini construite in mintea mea era atat de mare incat, ca sa nu-mi „pocneasca inima”, explodam asupra lui … netinand cont de nimic. Dupa ce ma mai potoleam si incepeam sa stam de vorba, aflam cu stupoare ca lucrurile aratau mult mai sanatos in mintea si in intentiile lui, decat au fost vreodata in convingerile mele.

3 thoughts on “Gandirea fatalista – un stil de gandire deformata

  1. Simaona supne „In jurul fiecaruia dintre noi se intampla si lucruri bune si lucruri mai putin bune. Dar, daca nu le bagam in seama pe cele bune, vom sfarsi prin a fi convini ca ele nu exista. Este acel exercitiu de concentrare asupra jumatatii pline a paharului … sau a jumatatii goale …”
    Imi place asta.

    As mai aduga numai ca mai este un exercitiu aici (ca NES-ul 2in1)- acela al credintei in providenta.

    De cate ori nu suntem tentati sa spunem „eu stiu ce imi trebuie!” … Oare?! De cate ori lucruri care ies altfel decat ne dorim la inceput ne dor si ne gandim ca suntem nefericiti pt ca nu ni se intampla ASA CUM STIM NOI CA NE ESTE BINE … si apoi mai tarziu, dupa un timp cand ne detasam de problema recunoastem ca de fapt asa cum a iesit a iesit chiar mai bine. Providenta ne-a dat ceea de ce aveam nevoie si nu ceea ce ne doream.

    Cata suferinta este in atasamentul orb de dorinta proprie. …

  2. De acord… Ceea ce tu numesti providenta, eu numesc planul lui Dumnezeu pentru viata mea. A fost atat de eliberator sa inteleg ca Dumnezeu are pentru mine un plan … ca nu sunt o intamplare, ci sunt un om pe care Dumnezeu l-a dorit si pentru care a pregatit o cale. Mai ramane doar sa aleg sa merg pe ea. Iar acolo, pe cale, ma asteapta ceea ce El a pregatit deja pentru mine, si intodeauna este mult mai mult si mult mai bine decat mi-as fi putut vreodata imagina … si decat as fi putut vreodata obtine … In atasamentul orb de propria dorinta se afla multa suferinta, este foarte adevarat …

  3. Nu stiu exact daca Dumnezeu are un „plan”batut in cuie cu noi , insa categoric conteaza in ochii Lui fiecare viata…..asa cum este ea…zlotuita de ignoranta , nepasare, dezmat, sau orice alte pacate…Cel mai ades greseste mintea si nu sufletul(inima) noastra…Iar El stie asta..doar a insufletit lutul care suntem…Prin urmare El ne arata ce si cum trebuie sa fim….si unde sa ajungem, apoi ramane sa alegem cararea spre locul acela…Eu una inteleg ca aici trebuie sa deprindem lectii, fiecare insusindu-ne-o mai urcam o treapta scarii desavarsirii interioare, consacrare a legaturii certe cu dumnezeirea…Nu ne lasa cazuti , intelegandu-ne neputintele mereu, deoarece asa cum scrie in scripturi, Tatal nu voieste moartea pacatosului, ci intoarcerea lui….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website