Au fost  ani in care tot ce asteptam era un apel telefonic. Ziua mi se insenina, soarele imi zambea, inima imi tresarea de bucurie daca primeam acel telefon sau, de cele mai mule ori, daca se raspundea apelului meu. Nu mai conta ce vorbeam. Puteam sa fi indrugat vrute si nevrute despre vremea de afara, ori banalitati despre munca, serviciu sau franturi de viata personala. Era o muzica aparte in spatele vorbelor, un anume CEVA ce staruia si facea cald si bine la inima. Cu siguranta nu am fost (si nu sunt) singura care a trait astfel de simtaminte. Voi toti aveti astfel de experiente, ce v-au bucurat inima.

Nu m-am gandit insa ca vor veni ani in care voi dori sa evit tocmai acel apel telefonic. Ce sa raspund? Banalitati? „Cuvinte goale ce din coada aveau sa sune”? Aceleasi raspunsuri fade la intrebarile anuale, bine intentionate de altfel: cum esti, ce faci, care mai e viata ta? Oboseala si rutina replicilor standard parca ingreunau conversatia. Dupa incheierea convorbirii ramanea doar gustul amar al absentelor, al unor momente netraite, nepovestite, neimplinite. Treptat am inteles ca, decat o minciuna frumoasa, poleita, ori dimpotriva o vaicareala („nu sunt, nu am, nu pot, nu stiu …”) e mai buna, mai adevarata o tacere cu inteles (cel putin cu inteles pentru mine). Mi-am dat seama ca si tacerile/neraspunsurile la anumite apeluri de-ale mele din trecut aveau un sens. Un inteles. Chiar daca eu, pe atunci, nu eram capabila de a-l distinge.

Un cuvant poate sa te faca sa plangi, sa razi, sa iti doresti sa mergi mai departe, sa vezi dincolo de aparente. Un simplu cuvant te poate face sa iti doresti mai mult de la tine, iti poate deschide ochii, dar in acelasi timp te poate minti.

Barbatii au abilitatea sa nu se gandeasca la nimic si totusi sa continue sa  respire. Femeia nu poate. Mintea ei nu se opreste niciodata. Femeile nu pot intelege Cutia-Nimic, iar asta le innebuneste! Pentru ca NIMIC nu o irita mai mult pe o femeie decat sa vada un barbat care nu face NIMIC!

Cand vine vorba despre barbati si femei, puterea este o chestie de principiu. Batalia dintre femei si barbati este de mult inceputa. Totusi, oricat de puternice ar fi femeile,  au nevoie langa ele de un barbat care sa le faca sa se simta protejate, dorite, iubite, intelese chiar si atunci cand toata lumea le-a intors spatele si, culmea, desi poate un barbat este cauza lacrimilor lor, vor aceste lucruri tot de la un barbat. De ce?

Ne uram unii pe altii pentru ce avem, cand toti avem de fapt acelasi lucruri sau cel putin le-am putea avea daca nu am fi atat de razvratiti unii impotriva altora. Ne dorim sa ii distrugem pe ceilalti pentru ca au mai mult, mai bun, mai altfel, dar nu ne dam seama ca in acelasi timp ne distrugem chiar pe noi. Din pacate, UNII nu realizeaza asta decat dupa ce persoana respectiva nu mai este.

Cine iti spune ca nu poti? Ce lume am putea crea impreuna?!

Cu totii ne dorim sa fim fericiti, sanatosi, prosperi si sa avem o relatie ca-n povesti. Pe scurt, vrem ceea ce astazi (CREDEM CA) nu avem. „De ce sa ma schimb? Ce este in neregula cu modul meu de a fi”? E posibil sa nu fie nimic gresit in modul tau de a fi … dar daca ai putea avea o viata chiar mai frumoasa?

A iubi sau a ura … consuma aceeasi cantitate de energie, dar rezultatul final este diferit: unul te ridica, iar celalalt sentiment te apasa. Vrei sa te simti bine? Ce-ar fi sa-ti schimbi atitudinea? Simti ca este greu, imposibil? Ai dreptate!! Simti ca este usor, totul posibil? Ai dreptate!! Care dreptate alegi sa iti apartina!??

Trezeste-te in fiecare dimineata cu un zambet … Incearca decizia de astazi: ESTE O ZI BUNA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website