Stiu ca nu ai cui spune … Te apasa rusinea … Te copleseste frica … Traim intr-o lume careia ii place mai mult sa judece decat sa ajute. Nimeni nu intelege cu adevarat ce simti si , de fapt, nimanui nu-i pasa cu adevarat. Primesti o multime de sfaturi „pertinente” : „Lasa-l!” , „Las-o!”… Dar tu nu vrei sa faci asta … Il iubesti… O iubesti … Si mai sunt si copiii… Si atunci … ce faci?

Iti propun, pentru inceput, sa stam de vorba. Eu am fost acolo unde esti tu acum. Nu am nici o pregatire in acest domeniu si nu-ti teoretizez din carti. Iti vorbesc din propria mea viata. Si vreau sa-ti spun ca EXISTA speranta!

L-am cunsocut pe sotul meu in martie 2006, iar in decembrie ne-am casatorit. Nu stiam ca este alcoolic. Este un barbat inteligent si pana si problema si-a ascuns-o cu multa inteligenta. O vreme … La vreo trei luni de la cununie am descoperit sursa problemelor lui de sanatate. Avea perioade cand nu manca, se simtea rau si gasea tot soiul de motive ca sa nu mergem la doctori.  Din ziua in care am inteles sursa starilor sale de rau, a inceput calvarul. A fost o lupta care a durat pana in octombrie 2008, cand sotul meu a venit la mine si a spus ca doreste sa plece la Sura Mica, langa Sibiu, ca sa-si rezolve problema cu alcoolul.  In clipa aceea, mi-a venit sa-i sarut picioarele!

A fot greu? DA! A fost frustrant?  DA! Am avut gandul sa plec? DA! De multe ori! M-am simtit folosita? DA! Dar a meritat? DA! DA! DA!

Acum, cand il privesc pe sotul meu, simt o pace deplina si traiesc sentimentul ca viata mea este completa. El ma ajuta, din punct de vedere tehnic, sa construiesc si sa administrez blogul.  Il privesc si stiu ca se mai intampla miracole! Urmatorul miracol ar putea avea loc la tine acasa!

Hai sa vorbim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website