Cand ne amintim de Ilie, proorocul din vechime, lucrurile care ne trec cel mai repede prin minte sunt legate de minunile pe care le-a facut, de carul de foc tras  de cai de foc cu care Dumnezeu l-a rapit la ceruri si de multe alte momente pline de eroism din viata lui. Dar exista un moment in viata sa, un moment lipsit de orice glorie, unul chiar intunecat. S-a intamplat dupa una dintre marile minuni infaptuite de el – invocarea focului pe altarul de pe muntele Carmel. Regina Israelului, Isabela, auzind de aceasta minune s-a infuriat foarte tare si ii trimite lui Ilie un mesaj:

 „Sa ma pedepseasca zeii cu toata asprimea lor, daca maine, la ceasul acesta, nu voi face cu viata ta ce ai facut tu cu viata fiecaruia din ei.” – 1Imparati 19.2

Isabela ii spunea de fapt : daca in 24 de ore nu esti mort, imi pun capat zilelor.  Ilie, care nu a stiut ce inseamna frica vreme de trei ani, amenintat cu moartea de catre regina, se inspaimanta si fuge in pustie, unde … cade in depresie.

 „El s-a dus in pustiu unde, dupa un drum de o zi, a sezut sub un ienupar si dorea sa moara, zicand: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, caci nu sunt mai bun decat parintii mei.” – 1 Imparati 19:4

Depresia nu iarta pe nimeni. Nici macar pe sfinti. Toata lumea cade in depresie uneori, iar altii dintre noi suntem mai tot timpul deprimati. Tanar sau batran, bogat sau sarac, femeie sau barbat … depresia nu alege. Se strecoara oriunde isi gaseste un loc.

Ilie a fost un extraordinar purtator de cuvant al lui Dumnezeu. A vestit  poporului lui Israel  – vreme de trei ani – mesajele lui Dumnezeu. Au avut loc tot felul de minuni si intreaga natiune era cuprinsa de un val de trezire spirituala, dupa ce a renuntat sa se mai inchine idolilor straini. Un astfel de om sta acum sub ienupar, sleit de toate puterile, epuizat emotional, napadit de teama, resentimente, vinovatie, singuratate si ingrijorare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website