1. Este cu adevarat acest lucru raspunderea mea?

2. Este aceasta responsabilitatea altcuiva?

3. Se intampla ca, in anumite zone al vietii mele, sa ajut pe cineva sa nu se confrunte cu propria responsabilitate fata de o situatie?

4. Sunt eu cu adevarat de ajutor sau fac doar anumite lucruri care sa  ma faca sa am o parere buna despre mine si sa determine asupra celorlalti o impresie buna?

5. Daca aleg sa dau o mana de ajutor, pot avea certitudinea ca ceea ce ar urma sa fac nu va intrerupe procesul de crestere al celeilalte persoane?

6. Exista vreo posibilitate ca, dupa ce am dus la capat ceea ce imi propun sa fac, sa imi para rau ca am facut acel lucru?

7. Ce simt cu adevarat in astfel de situatii?

Rezultatul actiunilor noastre „salvatoare” este departe de a fi unul imbucurator: resentimente, furie, sentimentul ca suntem persecutati, nici o vaga urma de recunostinta din partea alcoolicului si manie atunci cand toate eforturile noastre sunt respinse. Si, cand toate acestea se intampla ne simtim neajutorati, raniti, ne plangem de mila, regretam, ne este rusine. Credem despre noi ca suntem niste victime. Nu intelegem de ce toate aceste lucruri ni se intampla mereu si mereu. Simtim  propria noastra extenuare si lipsa de apreciere din partea celui dependent.

Ne este foarte greu sa ne recunoastem comportamentul codependent pentru ca nu cunoastem o alta cale de a ne trai viata. Codependenta nu este un virus pe care l-am capatat, precum o gripa sau o raceala, ci este un comportament pe care l-am dezvoltat inca din frageda pruncie. Eu una nu am avut nici o indoiala ca ceea ce eu fac este corect, si asa trebuie sa se intample lucrurile si catalogam fiecare comportament diferit de al meu ca fiind anormal. De cate ori intalneam o persoana echilibrata, fara nici o preocupare de a „salva” pe cineva, ma intrebam cum poate fi atat de egoista si de indiferenta la soarta mea sau a altora din jurul ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website