Prima data cand auzim ca programul nostru de recuperare nu este facut pentru ca cei dragi sa devina abstinenti, gandul care ne trece prin minte este daca sa-l mai urmam sau nu. Dar, incepem sa intelegem curand ca acest program este pentru noi, nu pentru dependent. Pentru ca meritam pacea.

Vom gandi cu mai multa claritate, pentru ca pasul 1 ne va ajuta sa ne eliberam de obsesia noastra pentru alcoolic. Din pasul 2 si pasul 3 invatam sa avem incredere in Dumnezeu, iar acest lucru ne va elibera de frica. Atunci cand in sfarsit intelegem ca nu este treaba noastra sa impunem cuiva abstinenta, vom scapa de o povara uriasa pe care am purtat-o o vreme prea indelungata. Treaba noastra este sa ne gasim fericirea si sa daruim iubire celor din jur. Asta este un lucru care ne va imbunatati viata.

„Iar Isus a strigat: Cine crede in Mine, nu crede in Mine, ci in Cel ce M-a trimis pe Mine. Si cine Ma vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu am venit sa fiu o lumina in lume, pentru ca oricine crede in Mine, sa nu ramana in intuneric.” (Ioan 12:44-46)

Orice inima poate canta si naviga alaturi de Dumnezeu. Inima noastra se apropie mai mult de Dumnezeu, pe masura ce suntem mai doritori sa credem in El cu intreaga noastra viata. Sa ne incredem in Dumnezeu cu viata noastra inseamna sa punem in grija Sa tot ceea ce suntem noi. Sa ne incredem in Dumnezeu inseamna sa-i dam Lui tot ceea ce avem. Credinta in El presupune sa ne punem toate visele si sperantele in mainile Sale. Sa ne incredem in Dumnezeu inseamna sa ne deschidem inaintea Lui. Inseamna sa-I predam Lui durerea noastra, mania, amaraciunea si indoiala iar pe noi sa ne predam iubirii Lui. Atingerea Sa iubitoare vindeca sufletul nostru sfasiat, ne restaureaza si ne face ca noi. A ne increde in Dumnezeu inseamna sa acceptam ca Cristosul a murit pentru noi. A ne increde in Dumnezeu inseamna ca avem suficient de multa incredere in El pentru a-i incredinta Lui viata noastra.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website