Nu este ceva neobisnuit sa simtim ca nu ne potrivim locului, ca nu avem ce cauta intr-un anumit loc. Atunci cand am fost foarte tineri, poate ca am fost sfiosi, iar faptul ca am crescut nu a schimbat neaparat acest lucru. Am vrea sa fim la fel ca ceilalti; credem ca asta va inlatura anxietatea si singuratatea. Ca si consecinta, adoptam valori care nu ne sunt confortabile si comportamente care ne sunt straine. Dar durerea ramane.

Durerea provenita din multe surse ne-a adus in programul celor 12 pasi. Unul dintre primele lucruri pe care le-am descoperit este ca oamenii din program sunt asemenea noua. Ce bucurie! Dar, exista aici un pericol. Nu trebuie sa fim impiedicati de a intelege ca, desi semanam, trebuie sa ne recunoastem si sa ne valorificam diferentele.

Simtind ca ne potrivim, ca apartinem acestui grup de sprijin, nu inseamna ca suntem la fel ca ceilalti, in toate lucrurile.  Asta ne-ar jefui de calitatile unice pe care le avem si care asigura individualitatea noastra in marele tablou al lui Dumnezeu. Cu timpul vom invata sa ne apreciem lucrurile care ne fac diferiti, mai degraba decat sa ne temem de ele. Deocamdata, ne putem increde in procesul schimbarii.

„Dumnezeu a zis lui Solomon: Fiindca dorinta aceasta este in inima ta, fiindca nu ceri nici bogatii, nici averi, nici slava, nici moartea vrajmasilor tai, nici chiar o viata lunga, ci ceri pentru tine intelepciune si pricepere ca sa judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus sa domnesti, intelepciunea si priceperea iti sunt date. Iti voi da pe deasupra bogatii, averi si slava, cum n-a avut niciodata nici un imparat inaintea ta, si cum nici nu va mai avea dupa tine.” (2 Cronici 1:11)

Ca sa ajungem de unde ne aflam acolo unde vrem sa fim, trebuie sa ne cunoastem propira persoana. Traind in ignoranta, orice fel de ignoranta, putem ajunge usor in situatii dramatice. Sa stim cine suntem, cum suntem, este o cunoastere plina de forta. Sa ne cunoastem pe noi insine inseamna putere pentru ca atunci cand stim cine suntem, putem incepe sa schimbam , daca trebuiesc facute schimbari si daca vrem sa facem aceste schimbari. Daca stim cine suntem, ne putem inchina lui Dumnezeu in totala si completa onestitate. Daca stim cine suntem, putem incepe sa iubim cu onestitate. Puterea rugaciunii este eliberata atunci cand suntem pe deplin onesti, in rugaciune, in fata lui Dumnezeu. Vom ajunge sa stim ca Dumnezeu locuieste in noi si ca ne iubeste. Si, vom sti ca, cunoscandu-ne partile foarte bune din noi si partile rele din noi, vom fi eliberati de lantul ignorantei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website