Frica, perfectionismul, respingerea, teama de respingere, auto-respingerea, controlul, respectul de sine scazut si atat de multe alte lucruri strambe pe care le purtam cu noi. Le-am construit de-a lungul timpului, pentru ca aveam nevoie de anumite mecanisme care sa ne ajute sa supravietuim. Atunci, si pentru o lunga perioada de timp, au fost viabile si de ajutor. Dar, acum suntem in situatia in care am inteles ca ele nu ne mai sunt de folos daca vrem sa schimbam ceva in viata noastra.

Si ce facem cu ele? Unde sa ne cautam raspunsurile la intrebari? Cat de mult ne putem bizui pe faptul ca lumea are suficient de multa bunavointa, intelegere si putinta de a ne ajuta sa ne rezolvam problemele?

Am acceptat –  mai ales in ultimele luni, de cand muncesc cu mine – faptul ca oamenii din jurul meu au o capacitatea foarte limitata de a ma ajuta sa ies din locul in care ma aflu. Fiecare dintre ei are propriile sale probleme si foarte putina disponibilitate de a se mai ocupa de problemele altcuiva. Apoi, exista o foarte mare doza de subiectivism in fiecare dintre noi si este foarte dificil sa primesc o parere obiectiva. Nici macar statornici nu suntem. Avem dispozitii fluctuante si adesea suntem prea obostiti sau prea ocupati pentru a mai avea timp, rabdare si energie pentru probleme care nu sunt ale noastre.

Intre timp, bagajul nostru emotional creste si parca devine tot mai greu de carat in spate. Am da orice sa-l putem lasa undeva si sa putem merge liberi mai departe.

Am avea nevoie de cineva care sa fie suficient de puternic pentru a putea sa ne accepte bagajele: ranile, durerile, fricile, anxietatile, nesigurantele, neiertarile, respingerile. Cineva care sa nu fie prea ocupat cu propriile sale probleme si care sa aiba disponibilitatea de a ne oferi sprijin  si incurajare ori de cate ori avem nevoie. Cineva care sa ne accepte asa cum suntem si in fata caruia sa nu trebuiasca sa paream altcineva sau altceva decat ceea ce suntem. Cineva care sa fie statornic si neschimbator.

Nici un om nu poate implini toate aceste nevoi ale noastre, si inca multe altele. Nici un om nu poate umple golul din inima noastra, nu se poate ridica la inaltimea asteptarilor noastre. Doar Dumnezeu poate. Avem nevoie de El. El este cel care ne poate reda sanatatea mentala si echilibrul emotional de care avem nevoie. Doar El ne poate rezidi si poate face din noi acei oameni pe care El ne-a creat sa fim.

Oricat de mult am fugi de acest adevar, pana la urma tot la el ne intoarcem: suntem completi numai atunci cand Dumnezeu este prezent in viata noastra de zi-cu-zi.

One thought on “Nevoia de Dumnezeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website