Straduinta de a pastra un camin linistit sau o relatie echilibrata este o ocupatie cu norma intreaga. Necesita efort si devotament. Dar, cand intervine alcoolismul, oscilatiile vietii de zi cu zi devin o pendulare salbatica intre extremele nebuniei dezlantuite si a istovirii absolute. Si, fiecare actiune intreprinsa pentru a readuce lucrurile la normal, ne va impinge intr-o directie contrara celei asteptate. Daca asta ni se pare paradoxal, haideti sa ne raspundem la urmatoarele intrebari:

– Obisnuim sa-i facem pe copii sa taca atunci cand alcoolicul are pretentii nerezonabile, in loc de a apara pozitia lor rezonabila?

– Ne grabim sa-i facem alcoolicului pe plac, chiar daca pretentiile sale sunt nerezonabile, pentru ca ne simtim amenintate de mania alcoolicului?

– Am devenit indemanatice in preluarea unor sarcini in plus – lasand la o parte lucrurile care ne-ar placea cu adevarat – numai ca sa-i facem pe plac sau sa evitam abuzul fizic sau verbal?

Cu alte cuvinte, ne incalcam valorile proprii si acceptam lucruri inacceptabile, ca un fel de targ, in schimbul acelui „un pic de liniste si pace”.

Dar, aceasta „pace” are un pret foarte mare. Tensiunea constanta ne afecteaza in multe moduri subtile. Ne impiedica sa ne ocupam de propria viata, de placerile si nevoile noastre. Pe termen lung, aceasta duce la o subtila eroziune interioara si aparitia unor simptome fizice precum tensiunea arteriala, colite, lipsa poftei de mancare, migrene sau probleme ginecologice. Este un pret pe care-l platim involuntar.

La copii, efectele acestei tensiuni sunt ostilitatea, retragerea din activitatile colective, insomnii, probleme la scoala, perfectionism frenetic, manie si violenta fatisa. Asta da pace!

Intretinerea mai are inca o consecinta: alcoolicul se comporta iresponsabil si inacceptabil.

Dependenta il face sa aiba pretentii irationale, copilaresti si egoiste – iar toata lumea danseaza dupa cum canta el! El are impresia ca totul merge struna. In realitate, cu cat bea mai mult si devine mai nerezonabil, cu atat ne straduim mai mult sa facem asa cum vrea el. Nu e asta o nebunie? Sigur ce este! Pretul pe care il platim de fapt pentru „pace cu orice pret” este bautul accelerat si toate ororile care il acompaniaza.

9 thoughts on “Pacea cu orice pret

  1. Nu exista pacea cu orice pret, exista „pacea” platita cu preturi mari… De fiecare dintre cei implicati. Incercam acest comportament pentru ca ne e teama de confruntare, de consecintele ei. Orice amanare a confruntarii va consolida pozitia alcoolicului in starea sa. De cele mai multe ori este nevoie de mare curaj pentru a confrunta. Dar… consider ca merita. Avem multe posibilitati de face asta. Poate fi o atitudine pe fatsa sau una subinteleasa. Alcoolicul poate fi confruntat cu consecintele faptelor sale, nu e nevoie sa ne angajam intr-un dialog, care de cele mai multe ori nu merge… Insa, precum am spus, ne e teama de consecinte, si asta pt ca nu ne confruntam in primul rand cu noi, nu ne ordonam gandurile, nu ne rezolvam propriile probleme ca sa stim ce vrem, cat valoram si pana unde suntem dispusi sa mergem cu actiunile noastre…

  2. Noi codependentii, avem in noi aceasta teama de confruntare. Teama de ridicol, teama de respingere ne impiedica sa luam pozitie chiar si atunci cand lucrurile sunt destul de grave. Cunosc aceasta teama, am trait cu ea prea multi ani. Vine din copilarie.
    Codependentul nu stie cine este. Valorile lui sunt deformate, imaginea despre sine este deformata, emotiile sunt deformate. Ani de zile am spus despre mine ca sunt un om bun, si nu am inteles de ce am dat-o mereu in bara in relatiile cu ce din jur. Acum stiu. Bunatatea mea nu venea de pe o pozitie de putere, ca atunci cand sti cine esti si sti cat de mult poti da si unde trebuie sa te opresti. Venea de pe o pozitie de slabiciune, eram buna pentru ca cu aceasta bunatate imi „cumparam” atentia si acceptarea de care aveam atat de multa nevoie.
    Noi codependentii trebuie sa intelegem ca daca vrem ca lucrurile sa se miste intr-o directie buna, trebuie sa ne intoarcem atentia si privirile asupra noastra si sa schimbam ceea ce este de schimbat. Este foarte greu, recunosc. Nu am facut pana acum acest lucru, pentru ca i-am intuit dificultatea si mereu am fugit de o asemenea confruntare. Dar merita!

  3. Da, pentru ca fiecare codependent traieste in functie de cineva sau de ceea ce are de dat (sau de primit) cineva, de apreciere, de putere, de directie, de ce ii poate darui, pentru a-si consolida imaginea de sine sau pentru a „stapani” „demonii interiori” ai fricii sau foamei. Pt ca fiecare codependent are nevoie mai mult decat orice de imaginea de sine si linistirea fortelor launtrice distructive, cele care ne creeaza anxietatea, angoasele. Codependenta este mult mai raspandita decat se crede sau accepta. E in relatii de prietenie, la locul de munca, in „iubire”… Si are o singura solutie. Echilibrul interior. Insa pentru aceasta…

  4. Este dificil de dobandit echilibrul interior. Pentru el, ar trebui sa renuntam la un set intreg de credinte care constituie adevarul nostru. Dar, nu este imposibil. Un lucru este foarte clar. Atata timp cat depindem de parerea celor din jur, atat timp cat nu stim exact cine suntem, atata timp cat ne apreciem propria valoare doar in legatura cu ce primim de la cei din jurul nostru, nu vom reusi sa ne gasim acest echilibru. Trebuie sa schimbam punctul de referinta al vietii noastre. Iar singurul punct de referinta constant este Dumnezeu. Echilibrul interior este posibil doar atunci cand ne raportam la noi insine si la cei din jurul nostru prin adevarul lui Dumnezeu.

  5. Exact. Echilibrul se poate obtine printr-o corecta raportare la sine si la ceilalti prin adevarul Lui Dumnezeu. Si este posibil, insa ne stau in cale credintele si convingerile noastre false despre noi, despre identitatea noastra si raportul nostru cu lumea. O serie de convingeri limitative, care ne opresc de la a ne atinge potentialul maxim, care, la modul general, este infinit 🙂 … (Marcu 9:23 – Toate lucrurile sunt cu putinta celui ce crede!) In particular, avem noi niste capacitati si talente, daruri din partea Lui, pentru misiunea noastra personala pe pamant, dar care trebuie sa invatam sa le folosim… parte din binecuvantarea Lui pentru noi. Care sunt de asemenea nelimitate (decat de propriul nostru nivel de credinta). Ei, bine, acesta este potentialul „special” pe care trebuie sa-l urmarim in mod deosebit. Dar nu putem alerga legati, nu?

  6. Nu , nu putem alerga legati. Doar ca este atat de multa minciuna in noi insine. Nu neaparat pentru ca spunem minciuni, dar ne mintim pe noi insine foarte mult si cu foarte multa convingere. Si nici macar nu stim ca asta facem. De cand am inceput sa lucrez la acest blog, si de cand merg la intalnirile pentru codependenti, Dumnezeu imi arata o multime de minciuni pe care le-am purtat cu mine si pe care eu le-am dat titlul de adevar. Erau, fiecare in parte si toate la un loc, realitatea mea. Am crezut in ele, fireste, desi era atat de multa strambatate in ele, si au fost sursa tuturor uraciunilor si conflictelor din viata mea. De exemplu, au am stiut despre mine ca sunt un om bun, un om care intodeauna sare sa ajute pe cel in nevoi din cauza bunatatii din mine. E ok, nu sunt un om rau si daca pot sa fac un bine, il fac. DAR … si aici apare minciuna. Daca, de exemplu sotul meu, nu facea un lucru asa cum eu spuneam ca trebuie sa-l faca, de exemplu sa se lasa de baut, ma apucau toti nervii. Am fost tot timpul convinsa ca ma enervam pentru binele lui. Faptul ca imi doream sa se opreasca din baut era un lucru bun. Dar motivul pentru care ma enervam a fost oribil. Pentru ca o faceam nu pentru ca el nu oprea bautul, ci pentru ca nu facea cum vreau eu. Iar asta era nevoia mea de control. Sotul meu a incetat de ceva vreme sa mai bea (are 1 an si 9 luni), dar obiceiul meu prost si nevoia mea de control a ramas. Inca ma mai infuriam pentru ca el nu facea lucrurile asa cum voiam eu si cand voiam eu. Si asta este doar un exemplu.
    Nu putem fi maximum din tot ceea ce putem fi din cauza minciunilor din noi. Ele ne leaga. Si este atat de multa putere in ceea ce a spus Isus, Domnul meu: Adevarul va va face slobozi. Intai doare, doare tare … pentru ca nu este un lucru confortabil sa te vezi cum arati, distorsionat de oglinda falsa a minciunii. DAR … este atat de multa libertate in mine acum … dupa ce m-a durut, am acceptat, mi-am cerut iertare, am primit iertarea … mi-am inceput alergarea spre tot ceea ce pot sa fiu in Cristos.

  7. Poti sa fii totul in Hristos, dar exista ceva ce numai tu poti sa fii si sa faci in El… Desigur ca El va gasi intotdeuna o cale sa faca ceea ce si-a propus, prin tine, prin altcineva… (Citeam undeva ca sansele nu se pierd, mereu va fi cineva care sa fructifice sansa pe care tu nu ai folosit-o. Dumnezeu nu se poticneste in incapatanarea, lenea, frica, comoditatea noastra…) Insa de fiecare data, prin disparitia ta sau prin refuzul de a fi si a face ceea ce isi propune cu tine, se pierde ceva unic, se pierde ceva irepetabil. Bineinteles ca o floare care dispare, se ofileste, este rupta nu va strica echilibrul naturii si, asa cum spunea poetul: ce-i pasa codrului de disparitia unei ramuri?, dar fiecare floare are povestea ei si povestea pe care poate si trebuie sa o spuna. In fiecare floare gasesti ceva simbolizat, exprimat unic, o revelatie care poate este pentru o singura persoana, o inspiratie pentru un unic om, un cuvant pe care El il rosteste pentru tine intr-un moment specific. Nu putem lasa deoparte Cuvantul lui Dumnezeu. Este in noi, suntem palmele ce il tine si il daruieste. Suntem o raza care candva va lumina un colt de intuneric.

  8. „Am fost tot timpul convinsa ca ma enervam pentru binele lui. Faptul ca imi doream sa se opreasca din baut era un lucru bun. Dar motivul pentru care ma enervam a fost oribil. Pentru ca o faceam nu pentru ca el nu oprea bautul, ci pentru ca nu facea cum vreau eu. Iar asta era nevoia mea de control.” cum poti sa-ti dai seama ca este nevoie de control? am o situatie similara si ma framanta aceeasi problema , doar ca eu nu sunt o persoana care vrea control, sunt genul de om care reactioneaza in oglinda …si actioneaza ca un veritabil codependent!?

  9. Nu am stiut intodeauna ca despre control era vorba. In vremea in care sotul meu consuma, eram convinsa ca fac ceea ce a trebuie, nu eram foarte sigura ca fac cum trebuie, dar oricum nu as fi stiut sa fac altfel. Am realizat ca aveam o problema numai cand sotul meu a devenit abstinent, iar ceva continua sa nu fie in regula. Pentru ca am continuat sa stiu eu ce era mai bine pentru noi, adica si pentru el. La fel ca intotdeauna, am facut planuri pentru timpul liber, pentru meniul zilei, pentru orarul zilnic si programul de curatenie, am stabilit eu cand e cel mai bine sa vina sa culcare si cate ore ar trebui sa munceasca … Iar daca lucrurile nu ieseau cum voiam eu, furia si frustrarile erau ale mele … Si pe vremea cand consuma alcool, acest comportament al meu mie mi s-a parut normal si firesc, pentru ca am avut mereu convingerea ca cineva TREBUIE sa se ocupe de toate lucrurile.Si astea, in afara faptului ca i-am controlat bautul, banii, locul in care se afla, relatiile pe care le avea. Nu mi-am dat seama ce anume este in neregula, pana cand, de curand, sotul meu m-a intrebat : de ce TREBUIE? Nu am avut un raspuns clar si limpede la acea intrebare, cu atat mai mult cu cat acel trebuie din cererea mea era un lucru banal; dar faptul ca lucrurile nu ieseau asa cum eu stiam ca trebuie sa iasa, m-a enervat cumplit.
    Intalnirile la grupul de codependenti si materialel pe care le-am studiat despre codependenta, m-au ajutat sa inteleg aceasta nevoie de control pe care o aveam. Ea exista in fiecare codependent, adesea mascata. Si vine din copilarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website