Schimbarea presupune munca si efort. De aceea, multora dintre noi nu ne place. Schimbarea presupune confruntare si, in mod special, confruntarea cu tine insuti. Si nici asta nu ne prea place. Daca am intelege dinainte ca merita, poate ca nu am mai ezita atat de mult. Dar, nu aflam acest lucru decat dupa ce am ajuns in partea cealalta …

Desi sotul meu are deja aproape 2 ani de cand nu mai bea, eu imi continui drumul spre un mine mai sanatos si corect reconstruit. Unul dintre lucrurile pe care le-am facut a fost sa pun pe hartie incercarile mele disperate de a controla consumul sotului meu.  Acum ma uit la ele si mi se par atat de derizorii, dar atunci credeam cu putere ca trebuie sa functioneze. Si totusi, nu au functionat. Lista mea arata asa (reproduc din caietul in care imi fac temele):

– am strigat, aruncandu-i intrebari ca: „De ce?”, „Iarasi?”, „Acum ce a mai fost?”, „Ce ai de gand?”, „Pana cand?” ;

– i-am reprosat ca ma simt folosita, neglijata, ca nu-i pasa de mine, de casnicia noastra;

– am spart canile cu bautura, am trantit sticlele de pereti ;

– am golit sticlele in chiuveta, dupa ce le-am cautat cu rabdare de copoi in toata casa;

– l-am trezit din somn, ca sa-mi dea socoteala ;

– i-am vorbit frumos, descriindu-i cat mai sugestiv cum as vrea EU sa arate viata LUI ;

– m-am lasat de fumat, ca sa-i dau o lectie: daca vrei cu adevarat ceva, poti ;

– l-am cautat de bani ;

– am gandit ca daca ii voi cumpara palinca curata, e mai bine sa bea din ea decat vodca aia din surcele;

– l-am cautat de bani si l-am luat la rost pentru banii ascunsi ;

– am adus acasa un catel, in ideea ca ii va da sotului meu o ocupatie care ii va mai reduce din consum ;

– am fost ingrijorata, l-am cautat poe mobil atunci cand intarzia ;

– m-am izolat in camera si am refuzat sa-i vorbesc ;

– l-am incuiat in casa, ca sa-l impiedic sa-si ia ceva de baut ;

– am incercat sa-i fac pe plac, in speranta ca asa nu va mai bea ;

– o data l-am lovit, atunci cand a incercat sa-mi riposteze ;

– am incecat sa obtin ajutor pentru el ;

– mi-am facut bagajele, la modul demonstrativ, in incercarea unui santaj emotional ;

– l-am amenintat ca plec si chiar imi gasisem un loc in care sa stau pentru o vreme ;

– l-am certat de fata cu prietenul nostru cel mai bun, crezand ca in acest fel voi obtine de la el o reactie pozitiva ;

– l-am acoperit in relatiile lui de afaceri ;

– m-am negijat, concentrandu-mi tot timpul si toata energia asupra incercarilor mele diperate de a-i controla consumul si in dorinta mea disperata de a-l schimba ;

– i-am facut program pentru timpul liber, crezand ca asa nu va mai avea timp sa bea.

Toate acestea le-am facut. Care dintre ele a avut efectul scontat? Niciunul.

Doar Dumnezeu poate schimba un om. Noi nu ne putem schimba decat pe noi insine sichiar si aici avem nevoie de ajutor, si mai ales de ajutorul lui Dumnezeu.

2 thoughts on “Pasul 1 – Mi-am admis neputinta

  1. De ce „am incercat sa obtin ajutor pentru el” se inscrie in lista „de nefacut”? Eu parcurg terapia pentru codependenti, ma duce acolo si ma asteapta, ii sugerez sa isi ia si el ora separata, sa spuna orice acolo. Se impotriveste, desigur, dar faptul ca ii sugerez asa ceva e de nefacut?Eu nu prea mai inteleg. Trebuie sa fim indiferente si puse pe urmarirea intereselor personale?

  2. Nu Lucia, nu inseamna sa fim indiferente, inseamna doar sa invatam sa facem lucrurile altfel.

    Atunci cand am cautat ajutor pentru el, nu a folosit la nimic demersul meu. Barbatul cu care am stat de vorba atunci cand am facut acest pas, este un un om special – ca marea majoritate a alcoolicilor – care era abstinent in acea perioada si care m-a ajutat pe mine sa inteleg cu ce anume ne confruntam. Ei l-am „impins” pe sotul meu sa se intalneasca cu el, din aceleasi considerente : sa stea de vorba cu cineva, si cu cine altcineva era mai potrivit decat cu un invingator?

    Sotul meu s-a intalnit cu el de cateva ori, dar nu la grup. A recunoscut ca este un tip interesant, ca ii face placere sa discute cu el – altele lucruri decat problema cu alcoolul, si nimic nu s-a intamplat.

    Dupa multe insistente, tot de’ale mele, a inceput sa mearga la grup. Din cand in cand … cand voia el. Si mult prea rar fata de cum voiam eu. Si … nimic nu s-a intamplat.

    Ce vreau sa spun Lucia este urmatorul lucru: nimeni nu il poate ajuta daca el nu se decide ca are nevoie de ajutor.

    Atunci cand sotul meu a venit la mine si mi-a spus ca VREA el (nu ca accepta ) sa se interneze in centrul de recuperare, a fost dupa ce eu am incetat sa „mai obtin ajutor pentr el”. Cand nu am mai facut nimic, el s-a putut confrunta cu consecintele consumului sau. Asa a luat decizia: singur, pentru el insusi.

    Sigur, dupa ce s-a decis, l-am spijinit: am facut rost de bani – pentru ca e destul de scump tratamentul, l-am incurajat, i-am spus cat sunt de mandra de el, l-am sustinut in timpul terapiei, i-am croit conditiile necesare sa se ocupe doar de el insusi si de recuperarea lui.

    Cand am renuntat la a mai face ceva pentru a-l salva, mi-am recunoscut neputinta, nu indiferenta 🙂

    In plus, atunci cand am incetat eu sa mai duc lupta cu alcoolismul, s-a intamplat cel mai important lucru : L-am lasat pe Domnul sa lucreze in inima lui, in inima mea si in vietile noastre.

    E o lectie de credinta pentru mine: sa nu fac eu lucrarea Lui, ci sa ma incred in iubirea si bunatatea Lui pentru oricare dintre noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website