Coordonatorul grupului nostru de sprijin obisnuieste sa spuna: „Daca ar trebui sa ne oprim aici, la pasul 1, totul ar fi un dezastru. Dar, din fericire, exista pasul 2. Si urmatorii …”

Si are perfecta dreptate. Pentru ca, daca pasul 1 inseamna daramarea unui sistem de gandire si de perceptie gresita asupra noastra si a lumii din jurul nostru, pasul 2 inseamna inceputul reconstruirii a ceva mai sanatos si mai trainic.

Desigur, schimbarile nu se intampla peste noapte. Vorbim aici de un proces care dureaza de fapt, o viata intreaga. Dar, schimbarile pot avea loc numai in masura in care avem disponibilitatea de a accepta ca sunt lucruri in fiinta noastra care trebuiesc reasezate. Ne asumam raspunderea pentru ceea ce a devenit viata noastra in momentul de fata, pentru ca noi am permis ca ca agitatia si confuzia, impreuna cu gandirea distorsionata, sa creeze haos. Ne-am luat ochii de la cei din jurul nostru si acum vedem limpede discrepantele din fiinta noastra. Putem schimba ceva doar daca incepem sa schimbam ceva in noi insine.

Cu toate aceste lucruri intelese si acceptate, mergem mai departe si intram in pasul 2 al recuperarii noastre:

„Am ajuns la credinta ca o Putere Superioara noua insine ne-ar putea reda sanatatea mentala.”

Intram intr-o zona extrem de delicata sufleteste. Atunci cand vine vorba de Dumnezeu, fiecare dintre noi avem propria parere. Unii dintre noi considera ca Dumnezeu este un mit. Pur si simplu, nu vrem sa credem in existenta Sa. Sau nu putem crede. Sau, daca acceptam existenta Lui, nu intelegem cum anume ar putea El sa ne redea claritatea mintii si sa ne restaureze ordinea in viata.

Ani de zile ne-am luptat de unii singuri, incercand sa invingem in aceste confruntari cu alcoolismul din familia noastra. Cu siguranta, de nenumarate ori, ajunsi la limita puterii si suportabilitatii, ne-am intrebat: „Unde esti? Existi? Si, daca existi, Iti pasa? Si, daca Iti pasa, de ce nu faci nimic?” Poate ca am crezut in existenta lui Dumnezeu, dar am renuntat sa o mai facem. S-a adunat oboseala, epuizarea, dezamagirea, un munte de frustrari … toate acestea au creat o movila uriasa peste ceea ce a fost odata credinta noastra. „Ce folos??” – ne-am spus. „Oricum, acolo sus nu ma aude nimeni!” Am obosit rugandu-ne si asteptand un raspuns care nu a mai venit. „Sigur … Si daca nu a facut nimic in cazul sotului meu, desi m-am rugat ani la rand … Daca Dumnezeu nu a vrut sa elibereze casa asta de blestemul alcoolismului, de ce s-ar preocupa El de viata mea??!!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website