Frica de a nu esua din nou ne determina sa ne retagem din propia noastra viata. Evitam sa ne implicam in anumite activitati, daca acestea nu ne garanteaza succesul. Nu dorim sa ne asumam riscuri pentru ca ne este frica sa nu gresim din nou. Ne preocupa doar lucrurile familiare, evitam sa incercam lucruri noi si … incet, incet totul devine monoton. Aceasta neparticipare la propria noastra viata si preocuparile fata de „posibilele” noastre esecuri, ne impiedica sa crestem si sa facem schimbarile necesare, chiar si atunci cand este foarte limpede ca ceva trebuie schimbat in noi.

O alta fata a fricii ascunse in perfectionism este amanarea. Credem ca trebuie sa fim perfecti intr-o anumita situatie, si pentru ca nu ne simtim a fi asa, amanam. Atunci cand ne asteptam sa facem un lucru numai cand suntem perfect pregatiti pentru a-l face, nimic nu se va intampla, deoarece standardele pe care le-am fixat sunt prea inalte iar imaginea noastra de sine este prea jos.

In acelasi timp, ne lamentam prea mult si dam cu prea multa usurinta vina pe esecurile celorlalti. Adesea ne-am gandit ca „daca nu as fi fost casatorita cu el”, „daca nu ar fi fost alcoolic”  … „viata mea ar fi fost alta”. Si, o astfel de mentalitate ne permite sa ramanem confortabil in zona in care nu trebuie sa facem nimic pentru a schimba acele lucruri din caracterul nostru care ne tin pe loc.

Atunci cand ne luam prea in serios, auto-critica, respectul scazut de sine, mandria si frica de esec isi fac nestingheriti aparitia. Si ne impiedica sa ne vedem pe noi insine asa cum suntem in realitate.Ne indeamna sa ne ascundem defectele in loc sa le schimbam. Ne impiedica sa ne recunoastem calitatile si sa le folosim.

Chiar daca suna frumos, perfectionismul nu este nici pe departe o calitate. Nu suntem perfecti, prin urmare nu ne putem comporta perfect si nu putem face lucrurile perfect de fiecare data. Dar, daca ne vom concentra nu asupra lucrurilor pe care nu le putem face, ci asupra acelora pe care cu siguranta le putem face, vom putea incet-incet sa ne atingem realul potential.  Putem fi maximum din ceea ce putem fi cu ceea ce avem la un moment dat. Si asta, este mult mai mult decat a fi perfecti …

3 thoughts on “Perfectionismul – frica cu fata „frumoasa”

  1. superb spus/scris! exact asupra fricii astea lucrez, o dibuisem, dar n-am reusit niciodata sa o formulez atat de bine, bravo!

    si mult curaj! 🙂 hugs

  2. da, precum spui, daca reusim sa fim maximum din ce putem fi, e perfect:) „La un moment dat”, e expresia cheie de aici. nu de alta, dar si timpul e tot o relativitate…

    P.S. cum crezi ca ar suna titlul fara primul „despre”? doi „despre” par a fi cam multi.

    Spor la scris si la trait mai departe!

  3. Sunt o fosta (?) codependenta. Intr-o viata de aproape 40 ani, pana la varsta de 31 de ani am trait langa un tata alcoolic, bolnav si violent. L-am iertat dupa moartea lui, si-mi doresc ca si el sa ma fi iertat acolo unde e. Am crezut si sperat ca viata mea va lua o cu totul alta turnura… dar ce sa spun… se pare ca nu este asa cum am crezut. Citindu-va azi o parte din articolele postate de dumneavoastra aici, realizez multe dintre disfunctionalitatile psihicului si comportamentului meu si posibila cauzalitate. Va scriu nu pentru a-mi exprima vreo opinie (stiti si dumneavoastra? cat de greu e pentru oameni ca mine sa isi exprime opiniile proprii…) ci pentru a va multumi pentru ca scoateti la lumina aceste lucruri despre care nu vorbeste nimeni…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website