Imi place sa calatoresc. Oricand si oriunde. Visam adesea ca, atunci cand voi avea muuuulti bani, cu o mare parte din ei sa-mi cumpar bilete de calatorie „te miri pe unde” in aceasta lume, despre care cred cu tarie ca merita de vazut bucatica cu bucatica.

Imi place foarte mult sa calatoresc  cu autoturismul. Imi place sa fiu pilot, imi place sentimentul acela de libertate pe care il ai cand te sui la volan. Dar, si mai mult imi place sa fiu copilot. Scapata de stresul si responsabilitatea volanului, am posibilitatea de a casca ochii la frumusetile din jur, de a ma ingriji de nevoile mele si a astepta relaxata in fotoliul din dreapta, sa ajung la destinatie.

Am condus, mai bine de 40  de ani, o masina cu numar de inmatriculare VIATA SIMONEI. M-am straduit foarte tare sa fiu un pilot bun, dar am picat la foarte multe teste. Am primit puncte pentru neacordare de prioritate si pentru depasiri ilegale. M-am straduit sa ajung in anumite locuri si am concurat pe sosele cu bolizi care m-au lasat in urma. Adesea, am facut pana si a trebuit sa trag pe dreapta. Si, nu de putine ori, am ramas fara benzina exact cand nu mai aveam in buzunar nici un chior. Mi-am schimbat culoarea caroseriei, sperand ca asa voi fi remarcata pe sosele, dar mi s-a spus ca modelul nu se mai poarta. Am mai oprit uneori pentru cineva care statea „la ocazie”, iar cand a ajuns la destinatie, la coborarea din masina mi-a luat si trusa de prim-ajutor, sau roata de rezerva. Cu alte cuvinte, nu am fost nici pe departe „pilot de formula 1”.

Acumulasem atat de multa oboseala. Si praf. Si un munte de amenzi. Si cateva tamponari, mai mult sau mai putin usoare. Punctele erau la limita, aproape ca riscam sa-mi pierd permisul. Incepusem sa-mi fie teama sa mai ies pe sosele. Ma intrebam adesea ce sens are sa mai tin aceasta masina, de vreme ce nu ajungeam nicaieri cu ea.

Pana intr-o zi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website