„Poporul care umbla in intuneric vede o mare lumina; peste cei ce locuiau in tara umbrei mortii rasare o lumina.” (Isaia 9:2)

Stim cum este sa umblam in intuneric. Stim cum este sa traim in umbra mortii. Dar, experimentam acum  cum este atunci cand vezi. Intunericul negarii face loc luminii adevarului in viata noastra.

Desigur, pentru ca am trait atat de multa vreme in intuneric, lumina poate fi dureros de stralucitoare. Vedem adevarul despre noi insine si despre comportamentul nostru auto-destructiv. Vedem adevarul despre refuzul nostru de a iubi. Vedem adevarul despre cat suntem de sfaramati. Vedem durerea cea veche. Vedem comportamentele pe care le avem, cele care ii distrug pe cei din jurul nostru si pe noi insine. Se crapa de ziua. Si privelistea care ni se desfasoara inaintea ochilor nu este una placuta.

Dar, Dumnezeu nu trimite lumina in intunericul nostru pentru ca sa ne faca de rusine. Se poate ca in momentul in care am fost expusi sa simtim o adanca rusine, dar nu asta este ceea ce vrea Dumnezeu.  Lumina lui Dumnezeu este ca si lumina zorilor de ziua. Este o lumina care da de veste ca ceva nou se va intampla. Este posibil un nou inceput. Lumina pe care Dumnezeu o aduce in intunericul vietii noastre este lumina sperantei.

Recuperarea este lumina lui Dumnezeu intrand in viata noastra. Lumina expune. Incepem sa vedem limpede felurile in care am pacatuit si caile prin care ceilalti au pacatuit impotriva noastra. Si lumina ne furnizeaza speranta. In lumina vedem posibilitatea unor noi inceputuri.

Doamne, lumina Ta mi-a ranit ochii.

Este atat de stralucitoare.

Acum vad limpede.

Si este prea dureros pentru mine.

Ajuta-ma sa cred ca lumina Ta nu vrea sa ma faca de rusine, ci aduce speranta in lumea mea intunecata.

Lumina cereasca, imbratiseaza-ma in caldura ta.

Vindeca-ma cu razele tale luminoase.

Da-mi viata.

Si speranta.

Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website