„Nu am puterea sa iert…”, „Nu merita sa-l/s-o iert …”, „Iert dar nu uit …”, „Nu-l/n-o ierta, uite ce ti-a facut …” , „De ce esti slab (a)? Daca vei ierta acum, vei ierta de fiecare data …” si altele de care nu-mi mai amintesc chiar acum.

Cultura noastra, desi isi spune crestina, este plina de „invataturi” si „intelepciuni” asemanatoare cu cele de mai sus. Avem in esenta o intelegere gresita a iertarii. Am crescut fiecare, si parca vine din adancimi strabune aceasta invatatura, cu convingerea ca iertand, ii facem o favoare celuilalt. Sunt generatii intregi de familii care nu au iertat si nu au uitat o ofensa devenita de-acum istorie. Parintii nu mai vorbesc cu copiii iar fratii nu-si pot ierta o greseala, lasand-o sa fie mai puternica decat legaturile de sange. Nu iertam nici celor care au murit deja, si care nu ne mai pot rani, purtandu-i in inima si mintea noastra ca pe niste etaloane dupa care ne traim viata. Ne agatam cu disperare de ofensele si ranile capatate si nu le dam drumul, de parca am fi condamnati la mizerie. De fapt, prin aceasta, ne condamnam singuri la mizerie.

Orice rana pe care am primit-o in sufletul nostru, daca nu se vindeca , se va infecta, se va extinde, va cotropi tot ceea ce se numeste fiinta noastra.  Apoi, ei i se mai adauga altele. Care, daca nu sunt tratate, se vor infecta, se vor extinde, vor cotropi fiinta noastra.  Devenim in timp niste puroaie infectate, ale caror trairi se reduc la depresii, la ura si resentimente, la respingere sau razbunare, multe – foarte multe si paralizante – frici. Neiertarea este si principalul motiv pentru care apare divortul intr-o familie in care alcoolicul are deja un an sau poate chiar doi de abstinenta.

Iertarea este o decizie rationala, care nu are legatura cu sentimentele. Este ceva ce facem pentru noi insine, pentru ca sa putem trai si sa putem inchide ranile care supureaza, sa le dam voie sa se vindece … ca sa putem sa fim vii, sa putem lua ceea ce este frumos din jurul nostru … pentru ca viata este un dar frumos, daca avem grija de el. Iertarea este esentiala in vindecarea noastra, este esentiala pentru a ne elibera din tiparele codependentei.

Trebuie sa-i iertam pe cei care ne-au ranit, trebuie sa ne iertam pe noi insine si trebuie sa-L iertam pe Dumnezeu.

Am sa mai scriu despre iertare, pentru ca stiu ca este arcul dupa care mecansimul cu rotite al fiecarei vieti  este pus in miscare. Am inviat in momentul in care Isus a intrat in inima mea ca Domn si Mantuitor al vietii mele … Cel care s-a dat pe sine pentru iertarea pacatelor mele si Cel care m-a iertat de fiecare data cand L-am crucificat prin faptele mele. Si toate ranile trecutului au intrat in proces de vindecare din momentul in care am inceput sa acord iertarea celor care m-au ranit. Casnicia mea a mers si merge mai departe pentru ca l-am iertat si il iert pe sotul meu de fiecare data cand este cazul. Si imi cer iertare de fiecare data cand gresesc. Iar el ma iarta.

„Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac … ” este cea mai puternica rugaciune de pe pamant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website