Ca si vina, acest simt al datoriei se poate intoarce impotriva noastra. Probabil ca avem un puternic simt al rolului nostru de parinte, sotie, copil, prieten/a, sot, angajator sau angajat. Stim cat de importante sunt aceste roluri in viata noastra, asa ca atuunci cand lucrurile deviaza de la cursul normal, simtul datoriei se ascute la intensitatea lui maxima. Sigur, mintea nu participa in aceste situatii, iar ceea ce se intampla de obicei, arata cam asa:

Tata si mama: Alearga sa plateasca amenzile copilului (iarasi!) sau continua sa-i plateasca facultatea chiar daca rezultatele nu depasesc media 7.

Sotia: Se imbraca  cu maxima eleganta pentru a merge cu sotul la o aniversare, cu toate ca stie ca principalul eveniment al serii va fi betia lui, si ca nu prea e nimic de sarbatorit.

Sotul: Respinge  ideea programului de reabilitare pentru sotie, si consilierea lui, pentru ca un „barbat adevarat” isi rezolva treburile acasa, in liniste.

Copilul adult: Plateste repede chiria mamei sale alcoolice, lasand-o astfel cu bani destui pentru a-si cumpara bautura – pe scurt, ii finanteaza dependenta.

Supervizorul: Nu face raport negativ catre seful sau, pentru ca este un angajat respectat de multi ani si nu vrea sa-l jigneasca sau sa-i pericliteze locul de munca.

Acest gen de amabilitate si compasiune pe care il manifestam fata de alcoolic, sunt nelalocul lor. Toate aceste exemple sunt comportamente clasice de intretinere, deoarece in fiecare caz, alcoolicului i se transmite mesajul ca nu trebuie sa suporte consecintele bautului sau.

De fapt, nici nu sunt consecinte! Ori de cate ori apar norii unui necaz, intretinatorul intra in scena – cu cele mai bune intentii – pentru a aranja lucrurile. Nefiind nevoit sa se confrunte cu realitatea dura, alcoolicul se poate lasa pe spate, sa se relaxeze … si sa bea mai departe.

4 thoughts on “Simtul datoriei

  1. Cred ca noi confundam alcoolul cu alcoolicul, si de aceea nu facem nimic impotriva bautului sau cosmetizam lucrurile ori menajam persoana impreuna cu „boala” lui, din – poate – cauza acestor „datorii” morale care ne apasa sufletul… Insa omul cu pacatul sau boala lui nu sunt unul si acelasi lucru. Avem datorii multe fata de cei dragi, dar niciuna fata de pacatul lui sau fata de obiceiuri proaste. Probabil ca daca ne-am constientiza adevaratul nostru rol fata de cei apropiati nu am mai menaja persoana in cauza sau intretine aceste obiceiuri atat de des. Totusi, inclin sa cred ca exista alte lucruri, mai apasatoare, care ne determina sa „intram in scena”. Jena, groaza, teama de confruntare.

  2. Alcoolismul este o boala perfida si sofisticata. Este greu de acceptat ca poate fi altceva decat ceea ce se cheama adevarul nostru. Este si mai greu de acceptat faptul ca suntem la fel de implicati si de responsabili de ceea se se intampla, cand nu noi suntem alcoolicii. Nu noi mintim, nu noi bem pe ascuns, nu noi sterpelim ultimii bani din casa ca sa cumparam de baut, nu noi lipsim de la serviciu nu noi, nu noi, nu noi … Si, aflam la un moment dat ca suntem gazul care picura pe foc si-l intretine. Nu pentru ca asta vrem, dar pentru ca toate strambaturile pe care le avem in noi, ne impiedica sa vedem adevarul. Codependentul „stie tot”, adica noi stim tot, ceea ce ne face sa gandim ca nu avem nevoie sa vorbim cu nimeni pentru ca noi stim cel mai bine ce anume avem de facut. Si ne luptam la nesfarsit cu morile de vant, fara sa intelegem de ce nu functioneza toata stiinta noastra … Sigur, si jena … „Daca ma va vedea cineva ca merg la grupul de sprijin, ce va crede despre mine?” „Cum sa-i spun sefului ca nu vine pentru ca a baut? Ce o sa creada despre noi? Mai bine ii spun ca e bolnav … ” „Rufele murdare se spala in familie, de ce ar trebui sa ies si sa caut ajutor? ” Teama de confruntare, da. Dar nu teama de a ne confrunta cu alcoolicul, pentru ca asta facem tot timpul. Ci teama de a ne confrunta cu noi insine. Este aberant si absurd sa trebuiasca sa ma schimb eu, cand eu sunt omul bun din casa asta, cand eu duc in spate tot greul , cand eu ii port de grija … eu sunt cea perfecta … el trebuie sa se schimbe, nu eu. Oh, de-am putea vedea in avans adevarul … Daca am putea intelege ca sunt atat de mult lucruri atat de strambe in felul in care gandeste codependentul … Cand eu am inteles acest adevar, m-am ingrozit atat de tare incat am intrat in depresie. Atat de multe lucruri pe care eu le numeam adevarul meu, erau de fapt miciuni sfruntate si pacaleli. Si, trebuie sa intelem cu totii: schimbarea din familia noastra vine numai cu schimbarea noastra. Si este un lucru pe care trebuie sa-l facem. Altminteri, daca abstinenta partenerului va aparea, iar noi nu am lucrat asupra noastra, toata strambatatea pe care o purtam va cauza divortul. Este uimitor: sotiile pot indura multi ani de alcoolism al sotului, dar la doi ani de cand sotul nu mai bea, ele baga divort … Nu e cumplit?

  3. Da, e cumplit. E cumplit si sa realizezi ca esti parte din tot mecanismul care perpetueaza starea alcoolicului. Ca sunt atitudini, comportamente, gesturi pe care trebuie sa le faci, altminteri nu se va schimba nimic, insa nu cred ca doar codependentul intretine starea. Ca si cum alcoolicul nu ar avea nimic de facut… Cred ca poti sa faci ce trebuie sa faci si sa nu se schimbe lucrurile semnificativ. Dependenta alcoolicului cred ca este o boala care se trateaza cu Dumnezeu, cu iubire, cu disocierea ideii de placere de administrarea alcoolului. Si, da, cu confruntarea celui in cauza cu consecintele faptelor sale. Dar putem sa fim sfinti, intelepti sau caractere tari si totusi sa nu se petreaca nimic. Nu codependentul trebuie sa duca totul spre schimbare. E un efort conjugat, in care si cel care bea are nevoie sa ajunga la momentul in care sa vrea schimbarea.

  4. Exista o lege a fizicii, perfect valabila si in viata de zi cu zi: orice actiune are si o reactiune. Orice lucru pe care-l facem, orice vorba pe care o zicem, va primi inapoi raspunsul potrivit. Alcoolicul va continua sa faca ceea ce stie, pana cand codependentul va face mereu ceea ce stie. Pentru ca raspunsul alcoolicului este urmarea fireasca a actiunilor codependentului. Sa ma explic: daca eu voi face tot timpul totul, el nu va mai avea nimic de facut si va continua sa bea. Daca eu voi musamaliza si voi ascunde mereu starea lui, el va continua sa bea. Daca voi continua sa-l spal cand e plin de voma, sa-l ridic de pe jos cand cade din pat, sa-i platesc datoriile la birt sau la magazin, sa-i dau telefon sefului lui ca sa-l invoiesc, spunand ca este gripat … el va continua sa bea. Si nu va ajunge in situatia in care sa se confrunte cu consecintele faptelor sale.
    Daca vreau sa schimb ceva, va trebui sa ma schimb eu. Daca actiunile mele se vor schimba, raspunsurile pe care le primesc vor fi altele. Si asa poate sa apara schimbarea si in alcoolic, pentru ca este confruntat cu situatia in care se afla. Nu eu il confrunt, degeaba ii arat eu obrazul, daca dupa aceea incep sa aranjez si repar lucrurile in urma lui. El este cel care trebuie sa vada si sa inteleaga – iar asta se va intampla numai daca adevarul ramane ne-machiat inaintea ochilor lui.
    Problema noastra, a codependentilor, este ca acceptam foarte greu ideea ca noi suntem cei care avem nevoie de schimbare. Nu noi trebuie sa ne schimbam. Nu noi bem. Nu noi lipsim de la serviciu. Nu noi suntem cei care tocam banii in carciumi. El trebuie sa se schimbe. De acord, doar ca el nu poate sa o faca asa cum am vrea noi (nevoie de control), ci o va face doar daca se intampla anumite lucruri. Iar acestea, nu seamana de loc cu ceea ce vrem noi.
    Si nu seamana, pentru ca avem o multime de perceptii deformate despre multe lucruri. Poate ca ar fi bine daca am lua o pauza din cand in cand, si am incerca sa raspundem la urmatoarea intrebarea: de ce fac ceea ce fac? Care este adevaratul motiv pentru care fac ceea ce fac? Stiu ca daca ne preocipa suficient de mult o atfel de intrebare, vom gasi si raspunsul. Spre deosebire de alcoolic, noi avem mintea lucida si putem vedea si intelege mai usor foarte multe lucruri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*
Website